Nuntă mare în familia Becali. Lucian, nepotul latifundiarului din Pipera Gigi Becali a ajuns în fața altarului alături de femeia care i-a cucerit inima. Cine este norocoasa Iulia Florescu, noua mireasă a lui Lucian Becali. Iată toate detaliile.
Au bătut clopote de nuntă pentru membrii familiei Becali. Lucian, nepotul lui Gigi Becali, a renunțat definitiv la burlăcie și a decis să se așeze la casa lui. Afaceristul s-a căsătorit cu aleasa inimii sale, femeia care l-a convins să ajungă în fața altarului: Iulia Florescu.
Cel mai râvnit burlac din România a spus adio vieții de celibatar și a fost cucerit iremediabil de o frumoasă blondină care l-a convins să se însoare. Lucian Becali și Iulia Florescu s-au căsătorit cu puțin timp în urmă, iar domnișoarelor care suspinau după nepotul preferat al patronului FCSB încă nu le vine să creadă.
Craiul de Dorobanți și proaspăta lui soție s-au căsătorit după patru ani de relație. Lucian Becali a lăsat în urmă aventurile cu domnișoare frumoase, viața de noapte și ieșirile cu băieții până-n zori de zi și acum este un băiat de casă.
Cei doi s-au cunoscut în 2016, pe vremea când Iulia Florescu era studentă la ASE, la o petrecere la un club de fițe din Capitală. Nu a trecut mult timp până când frumoasa blondină a reușit să-l cucerească pe celebrul holtei al Bucureștiului. Lucian Becali a cerut-o în căsătorie pe iubita lui la începutul anului 2021, însă planul de a o introduce pe Iulia în familia lor a fost făcut chiar de Gigi Becali la nunta fiicei sale de acum 2 ani, în 2019.
Acum doi ani, la nunta fiicei sale Theodora, Gigi Becali a făcut un anunț important în sânul familiei și al celor mai apropiați prieteni. Latifundiarul din Pipera a declarat sus și tare că urmează alte nunți la el în neam, următorul pe listă fiind chiar nepotul său favorit Lucian Becali.
„Te vei căsători sigur cu fata asta! Foarte curând vom avea o nouă nuntă în familie. Eu voi plăti absolut tot, nu trebuie să vă faceți probleme. Mă ocup de toată organizarea!”, a mărturisit Gigi Becali, potrivit celor de la cancan.ro.
Lucian Becali a pierdut procesul cu Adelina Pestrițu după ce în 2016 afaceristul a lansat atacuri dure la adresa brunetei, insinuând că celebra influenceriță ar fi primit o sumă de bani în schimbul unor favoruri de natură erotică. Adelina Pestrițu l-a dat în judecată și a câștigat procesul, bărbatul fiind nevoit să-i plătească daune de 19.000 de lei.
„Adelina Pestriţu şi Speak s-au despărţit, asta da tragedie naţională, ce reconversia creditelor din franci elveţieni, ce blocarea metroului pentru 4-5 ore, ce inundaţii în Galaţi, asta tragedie….S-o fi săturat săraca femeie de unde se f… pe 3-4-5.000 €, să se f… doar pe frumuseţe şi de plăcere, nu e rentabil”, declara, acum cinci ani, Lucian Becali pe contul său de Facebook.