Un accident grav a avut loc, cu puțin timp în urmă, chiar pe o trecere de pietoni din Botoșani, acolo unde o femeie cu nepoțelul în brațe a fost lovită în plin de un autoturism.
Trecerea de pietoni nu ne mai oferă astăzi siguranța de altă dată, astfel că multe accidente au loc chiar în această zonă dedicată traversării străzii în mod regulamentar.
Un accident recent a avut loc pe trecerea de pietoni de pe Calea Națională, de la intersecția cu Octav Onicescu, din Botoșani, acolo unde o doamnă în vârstă de 52 de ani traversa regulamentar strada pe culoarea verde a semaforului.
Pe lângă faptul că traversa regulamentar, doamna își ținea în brațe nepoțelul de doi ani, victimă și el în accident. Un tânăr de 21 de ani nu s-a asigurat în dreptul trecerii de pieton, lovind cu putere bunica, în timp ce copilașul a fost aruncat de la pieptul bunicii.
Imediat a fost alertat numărul unic de urgență 112, iar la fața locului s-a prezentat o ambulanță care a preluat victimele. Potrivit primelor informații, micuțul nu a fos rănit, suferind doar o sperietură, în timp ce femeia a fost transportată la spital cu mai multe leziuni.
„De la locul accidentului am preluat o victimă care prezenta un politraumatism prin accident rutier, un traumatism cranian acut deschis cu o plagă în regiunea occipitală şi un traumatism la nivelul coloanei cervicale.
De asemenea, prezenta multiple escoriaţii. A fost stabilizată şi transportată la Urgenţe pentru mai multe investigaţii”, a precizat medicul Cristian Simionescu, din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani.
În urma cercetărilor făcute la fața locului, atât șoferul vinovat, cât și pietonii ar fi avut culoarea verde, însă cel dintâi trebuia să se asigure.
„Eu ştiu că aveam verde când am intrat în intersecţie. Nu ştiu la pietoni ce culoare era, dar eu am intrat pe verde”, a explicat șoferul vinovat, potrivit monitorulbt.ro.