Un incendiu violent a izbucnit marți seară în Capitală, în zona stadionului Giulești, acolo unde mai multe vagoane de tren dezafectate au fost mistuite de flăcări. La fața loclui au intervenit de urgență șase autospeciale de stingere care au reușit să stingă focul.
Panică mare în rândul mai multor locuitori ai sectorului 1, care au observat fumul gros degajat în urma incendiului. Inițial, un singur vagon a luat foc, iar ulterior, flăcările s-au extins la alte două vagoane, fiind nevoie de intervenția mai multor pompieri. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, iar circulația trenurilor nu a fost afectată, având în vedere că incendiul s-a desfășurat în Gara Basarab, pe o linie dezafectată.
Potrivit primelor informații, focul ar fi fost provocat de niște peroane necunoscute, Poliția urmând a cerceta cauzele incendiului, cât și vinovații.
„Incendiul s-a extins usor la încă 2 vagoane, lateral stânga-dreapta față de cel afectat inițial. Vagoanele sunt dezafectate. Actioneaza 6 autospeciale de stingere. Nu sunt persoane rănite. Incendiul este localizat”, a transmis ISU București.
Reprezentanții CFR Călători au transmis, de asemenea, un comunicat prin care dau asigurări potrivit cărora nicio persoană nu a fost rănită, urmând ca Poliția să facă cercetări pentru descoperirea vinovaților.
“În această seară, 17 august 2021, în jurul orei 20:00, în Grupa tehnică din stația București Basarab s-a produs un incendiu la 2 vagoane dezafectate.
Conform procedurilor aferente unor asemenea situații, a fost avizat serviciul de urgență 112, iar echipele de intervenție sepecială s-au deplasat la fața locului pentru localizarea incendiului.
Din primele informații nu a fost găsită nicio persoană rănită. Precizăm, de asemenea, că nu a fost afectată circulația trenurilor de călători. O comisie va cerceta cauzele care au condus la producerea acestui incendiu”.
Vezi imagini de la misiunea de stingere a incendiilor:
Știre în curs de actualizare…
Momente de panică în Constanța după ce o mașină a ars ca o torță, chiar în apropierea unui bloc de locuințe. La fața locului au fost solicitați de urgență mai mulți pompieri, care au intervenit pentru a lichida focul, încercând să evite propagarea flăcărilor și la alte mașini parcate în imediata apropiere.
Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, rezultând doar daune materiale. Potrivit primelor cercetări, incendiul ar fi pornit de la instalația electrică a autoturismului.