Medicul Adrian Marinescu trage un semnal de alarmă cu privire la creșterea numărului de cazuri cu noua tulpină Delta, care ar putea pune din nou presiune pe sistemul medical. Noutatea vine odată cu existența unui medicament eficient cu care pacienții de la “Matei Balș” sunt tratați împotriva infecției Covid-19, evitând dezvoltarea unor forme grave ale bolii.
Medicul infecționist Adrian Marinescu a explicat ce presupune tratamentul cu anticorpi monoclonali existent la Institutul “Matei Balș”. Potrivit specialistului, rezultatele au o eficiență foarte bună, atâta vreme cât sunt administrate imediat cum a fost identificată infecția. Persoanele vizate au fost și continuă să fie pacienții vulnerabili, precum vârstnicii sau cei cu afecțiuni cronice.
”E un tratament despre care vorbim în ultimele luni, sunt anticorpi monoclonali în mai multe variante. Ceea ce știm în momentul de față este că acest tratament este eficient, cu o singură condiție: să fie administrat în momentul inițial, momentul în care pacientul se infectează și este un pacient vulnerabil, ar trebui să prevenim formele severe. Ce înseamnă asta?
Când pacientul ajunge la camera de gardă și este un pacient în vârstă sau cu afecțiuni cronice, chiar dacă la început nu sunt complicații, ar trebui să folosim acest tratament tocmai pentru a preveni acele forme severe care îi pun viața în pericol. Pentru că știm că după prima săptămână există riscul de a face complicații, situație care se întâmplă foarte frecvent.
Institutul Matei Balș este printre puținele spitale care au participat la studii clinice încă de la începutul pandemiei. Noi avem experiență și înainte de pandemie, dar vorbim strict de momentele folosite acum, în pandemie. Anticorpii monoclonali au fost încă de la început folosiți, atât cât ne-a permis timpul și cât am putut să o facem cu pacienții noștri. Este evident că acest tratament este cel care va face diferența pentru pacienții vulnerabili”, a explicat Adrian Marinescu la Antena 3.
Medicul de la “Matei Balș” preconizează un val patru al pandemiei mai ușor de depășit față de cele anterioare, datorită numărului semnificativ de persoane care au trecut prin boală sau au ales să se vaccineze.
Chiar și așa, Adrian Marinescu avertizează cetățenii cu privire la explozia cazurilor de Covid-19 cu tulpina Delta, începând cu luna august, atunci când lumea se va întoarce din concedii, iar posibilitatea transmiterii comunitare va fi mult mai mare. Specialistul susține că, în prezent, ajung la spital cazuri grave, dar momentan, numărul acestora nu este îngrijorător. Acesta a mai menționat că toate cazurile grave se regăsesc în rândul pacienților nevaccinați.
”Valul al patrulea ar putea să fie un val mult mai echilibrat. Cei care au trecut prin boală și cei care s-au vaccinat, au imunitate. Imunitate care imprimă la nivel celular dar și la nivel de anticorpi. Și atunci ne putem aștepta la un număr mare de infecții dar, din fericire, sau așa ar trebui să se întâmple, ar trebui să avem un procent foarte mic de forme severe.
Apropo de presiunea la nivelul domeniului medical, în mod sigur ar trebui să fie o presiune mai mică raportând la ce știam noi din valorile anterioare. Ce trebuie să facem în această situație? Să fim realiști și să realizăm că va fi o situație grea din punct de vedere epidemiologic, probabil din august, trebuie să prevenim și să ne vaccinăm.
Trebuie să știm că toți pacienții din valul patru au varianta Delta. Nu mai este nevoie de confirmare. Cei care sunt de acum vor fi cu varianta Delta într-un procent de probabil 90%”.
La noi ajung cazurile severe. Chiar dacă, deocamdată, presiunea nu este crescută, sunt cazuri severe pentru că se selectează de peste tot din țară. Ce este foarte important, sunt pacienți nevaccinați și pacienți care nu au trecut prin boală”, a adăugat Adrian Marinescu.