Meteo, joi, 29 iulie 2021. Ieri am avut parte de caniculă, iar spre seară în Bucureşti a fost furtună. În această dimineață ANM a emis pentru următoarele zile noi avertizări de Cod Galben. Avertizările sunt valabile pentru următoarele patru zile.
Ziua de ieri a fost una a temperaturilor extrem de ridicate. La nivel național valorile au ajuns la 38 de grade la umbră, iar temperatura resimțită a ajuns la 41-42 de grade.
Încă din 27 iulie ANM a emis o avertizare de Cod Galben pentru aproape tot teritoriul. Aceeași avertizare de Cod Galben se menține și pentru următoarele patru zile, în intervalul 29 iulie – 1 august 2021. Fenomenele meteo anunțate vor fi valuri de căldură, disconfort termic ridicat și caniculă.
ANM spune că în această perioadă valul de căldură va persista în cea mai mare parte a țării, iar disconfortul termic va fi ridicat.
Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În regiunile vestice, sudice și local în restul teritoriului va fi caniculă. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 34 și 39 de grade, iar noaptea, local, temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade.
Tot pentru intervalul 29 iulie -1 iulie, ANM a mai transmis o avertizare de Cod Portocaliu, de această dată. Aria de acoperire a avertizării meteo se întinde pe 7 județe și Muncipiul București.
Conform avertizării de Cod Portocaliu aici vor apare valuri de căldură persistent și disconfort termic deosebit de accentuat. ANM a anunțat și județele în care este valabilă avertizarea de Cod Portocaliu, după cum urmează:
ANM spune că pe parcursul zilelor de joi, vineri și sâmbătă (29, 30 și 31 iulie) în județele Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Municipiul București și în sudul județului Caraș – Severin disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.
În aceste zile indicele temperatură umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 38 şi 40 de grade.
În zilele de 1 și 2 august valul de căldură va persista în regiunile sudice și sud-estice, unde disconfortul termic se va menține deosebit de accentuat.
Pentru moment nu există nicio avertizare de tip nowcasting pentru furtuni sau precipitații, dar nu sunt excluse, mai spune ANM. După furtuna care a lovit năpraznic aseară Capitala, spun meteorologii, este de așteptat ca astfel de fenomene să mai apară pe arii restrânse.