Imagini revoltătoare au fost surprinse pe Autostrada Soarelui, acolo unde șoferii circulă după regulile proprii. Din cauza cozilor lungi formate în aceste zile caniculare, aceștia au decis să recurgă la metode care să le scurteze timpul de așteptare. Din păcate, acest comportament este total ilegal și va fi sancționat ca atare.
În ciuda accidentelor în lanț care au avut loc pe A2, oamenii par să fie neatinși de pericole și de sancțiunile pe care le vor primi. Un șofer care circula regulamentar a filmat mai mulți șoferi care circulau pe contrasens, atât pe banda de urgență, cât și pe banda întâi. În urma imaginilor făcute publice, polițiștii din Constanța au deschis o anchetă și încearcă acum să-i identifice cu ajutorul filmării.
„În urma apariţiei în spaţiul public a unor imagini în care apar mai multe autoturisme circulând pe contrasens, vă comunicăm faptul că poliţişti din cadrul Biroului de Poliţie Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa s-au autosesizat şi efectuează verificări în vederea identificării conducătorilor auto şi luarea măsurilor legale care se impun”, a transmis IPJ Constanţa.
Din păcate, imaginile au fost filmate la câteva zile după carambolul de vineri dimineață, acolo unde au fost implicate 55 de mașini. Au fost activate Planul Roșu și Planul Alb de Intervenție, fiind înregistrate 17 victime, dintre care cinci copii. La fața locului au intervenit zeci de ambulanțe, dar și un elicopter SMURD.
Cunoscutul și îndrăgitul chef, Adi Hădean, a scris pe pagina sa de Facebook un mesaj prin care a explicat că pentru a obține permisul de conducere ar trebui introdusă o probă care sp vizeze condicerea defensivă în trafic, pe care viitorul șofer să o treacă cu brio. După carambolul de pe Autostrada Soarelui, acesta a explicat că a mers în repetate rânduri pe acest traseu și de fiecare dată a evitat cu brio 3, 4 accidente.
„Autostrăzile din România sunt caramboluri şi tragedii pe cale să se petreacă, în permanenţă. În câte o zi, cineva trage paiul scurt. Din martie 2020 am parcurs A2 de cel puţin 30 de ori pe sens, la ore diferite şi în perioade diferite ale anului.
La fiecare drum am reuşit (mulţam la Dumnezo, cum ar zice bunicu’) să evit 3-4 accidente, în principiu pentru că sunt foarte atent (posibil să fi şi avut noroc chior în câteva rânduri). E multă, multă prostie pe şosele, indiferenţă soră cu moartea, frustrări ce explodează la peste 100km/h.
Dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice se obţine mult prea uşor, iar carambolul de azi de pe A2, la fel ca mai toate accidentele de circulaţie din ultimii 30 de ani, dau o măsură bună a corupţiei din sistemul în care se formează conducătorii auto.
Conducerea defensivă ar trebui să fie criteriu obligatoriu la examenul pentru permisul auto, alături de o expertiză medicală (da, inclusiv la căpuţ) serioasă”, a scris Hădean pe pagina sa de Facebook.
Vezi imaginile surprinse pe Autostrada Soarelui cu autoturisme mergând pe contrasens: