07 iul. 2021 | 20:27

Cine va preda în școli acum înainte. E oficial: legea a fost promulgată!

News
Cine va preda în școli acum înainte. E oficial: legea a fost promulgată!
Se schimbă complet lucrurile în învățământul românesc. O lege permite și altor persoane în afara profesorilor să predea în școli.

Se schimbă complet lucrurile în învățământul românesc. O lege permite și altor persoane în afara profesorilor să predea în școli.

Cine va preda în școli acum înainte

Părinții copiilor nu sunt deloc încântați de promulgarea acestei legi, care permite și altor persoane, care nu sunt cadre didactice, să predea elevilor.

Este vorba despre legea care permite avocaților  să predea în școli și care a fost promulgată cu puțin timp în urmă. Astfel, predarea materiilor de educație juridică în școli ar putea fi predată chiar de cei care practică de zi cu zi această meserie.

Însă Federația Națională a Asociațiilor de Părinți spune că mulți părinți nu sunt de acord cu această inițiativă. Federația explică, totuși, cum ar putea ajuta această lege.

„Predarea materiilor de educație juridică în școală, în cea gimnazială sau liceală este de bun augur, având în vedere faptul că până în prezent avocații erau și cadre didactice la facultăți.

Unul din avantajele pe care societatea l-ar avea ar consta în experiența avocaților în domeniu juridic și mai ales în domeniul social de a putea educa tinerii astfel încât să zicem că avem o mai bună prevenție în domeniile social, să nu mai crească numărul delincvenților și, de asemenea, să nu mai crească numărul infracțiunilor“, spune Iulian Cristache, președintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi.

Motivul pentru care părinții nu sunt de acord cu predarea avocaților în școli este faptul că programa era oricum complicată.

Ce spune Federația Națională a Asociațiilor de Părinți

Părinții consideră că aceste cursuri trebuie adaptate vârstei copiilor, astfel încât să nu le îngreuneze viața.

„Se constată că avem nevoie de tot felul de educație, plecând de la educația sexuală, juridică , financiară, bancară, rutieră și așa mai departe.

Categoric, orice educație este binevenită la nivelul unităților de învățământ, dar trebuie să te uiți și peste niște planuri cadru și pe numărul de ore pe care acești copii le desfășoară la clasă și pe de altă parte trebuie să te uiți și la resursa umană, pentru că trebuie să ai profesori specializați și, da, această educație este bine să fie implementată în funcție de context și de vârsta copilului“, spune Iulian Cristache, președintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţilor.

„Nu ai cum să te duci cu o disciplină de sine stătătoare, deci în trunchiul comun o oră pe săptămână de educație juridică pentru că nu ai ce să îi înveți pe acești copii.

Că nu vor face facultatea de drept. Pe ei trebuie să îi înveți niște principii, modul în care trebuie să cunoască câteva legi esențiale referitor la drepturile copilului și apoi când devin majori au altă perspectivă“.

Parteneri
Limită la retragerile de numerar. Câți bani cash poți să scoți de la bancomat în România
Redactia.ro
Angela Similea, lecție de eleganță la 78 de ani, la spectacolul dedicat regretatului Dan Spătaru. De ce a izbucnit în lacrimi Mirabela Dauer „Mi-am dorit foarte tare să...”
Click.ro
Boala SECRETĂ de care suferă Anca Țurcașiu. Află cum i-a schimbat viața diagnosticul primit!
Vocea.biz
Viața bate filmul! Și-a lăsat bona însărcinată, în timp ce aceasta avea grijă de copilul lui și al soției sale. Protagonistul e un actor cunoscut, urmărit de milioane de români la TV!
Unica.ro
Răzvan Fodor și Irina, vacanță de coșmar. Mulți români au mai pățit asta
EVZ.ro
Imagini spectaculoase pe cerul României. Aurora Boreală a putut fi văzută din mai multe locuri din țară / FOTO
Spynews
Limită la numerar. Interzis la orice bancomat din România. Regulă dacă scoți cash de la ATM
Capital.ro
Acasă la Medana și Alin Oprea. Doar în filme mai vezi așa ceva Fără exagerare, imaginile din casa lor întrec orice închipuire
Avantaje
ALERTĂ de RĂZBOI! AU FOST UCIȘI pe LOC
Mediaflux
Fiica lui Codin Maticiuc și a Anei Pandeli împlinește doi ani. Mesajul emoționant transmis de mămică: „N-am uitat nicio zi”
Spynews.ro
De ce nu existau țărani grași acum 100 de ani. Dieta zilnică a strămoșilor noștri o să te surprindă
Realitatea.net
Ea este tânăra care colecționează păpuși bântuite. Ce experiențe a trăit cu aceste obiecte care pe alții îi înspăimântă
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro