Poarta Iadului se află în Hierapolis, în Turcia și ascunde multe secrete. Adevărul despre miturile romane a fost descoperit de știința modernă, în cele din urmă.
În Pamukkale, în vestul Turciei, se află o formațiune uriașă de rocă albă, care se ridică peste câmpia din jur. Muntele de calcar pietrificat coboară până la podeaua văii.
Aceste formațiuni sunt stânci de calcar formate în urmă cu peste 400.000 de ani, printr-un proces lent de barbaotare a izvoarelor minerale. Apa care curge pe deal lasă în urmă un depozit de carbonat de calciu alb strălucitor, care are aproape 3 kilometri lungi și 160 m înălțime.
Aceste travertine apar și în Huanglong în China și în izvoarele termale Mammoth din Parcul Național Yellowstone. Totuși, cele din Turcia sunt cele mai mari și cele mai populare din lume. În plus, numele lor în Patrimoniul Mondial Unesco înseamnă „castel de bumbac”.
În vârful stâncilor albe din Pamukkale se află ruinele orașului antic Hierapolis, care a fost fondat de regii Attalid din Pergamon, la finalul secolului al II-lea î. Hr. A devenit un oraș balnear sub dominația romană, iar vizitatori din tot Imperiul veneau aici ca să admire peisajul.
„Apele termale sunt probabil unul dintre motivele principale pentru întemeierea orașului”, declară Dr. Sarah Yeomans, arheolog la Universitatea din California de Sud, specializată în Imperiul Roman. „Până la mijlocul secolului ll, Hierapolis ar fi fost un oraș-spa frumos, plin de viață cu o populație mai dinamică și diversă.”
În întreaga lume romană, Hierapolis a fost cunoscut drept locația unei Porți către Iad, unde respirația toxică a lui Cerberus, câinele monstruos cu trei capete a ieșit din pământ, ucigând în numele stăpânului său, zeul Pluto.
A fost construit pe sit un altar Ploutonion, iar pelerinii veneau aici și plăteau preoții templului să facă sacrificii lui Pluto în numele lui.
„Păsările zboară până aici și atunci când ating perimetrul, își dau ultima suflare”, nota Strabo în Cartea 13 a enciclopediei sale, Geografie.
Acum, Ploutonion este un loc restaurat, o incintă umplută cu aproximativ 25 de centimetri de apă limpede cu spumă minerală.
Hardy Pfanz, un biolog din Germania, s-a întrebat dacă nu cumva această poartă a iadului ar putea fi o aerisire vulcanică. El a descoperit aici nivelurile toxice de dioxid de dioxid de carbon. Concentrația din jurul altarului atinsese un prag uimitor de 80%, asta în condițiile în care o expunere de 10 minute la 10% dioxid de carbon te poate ucide.
„Aceste niveluri ultra-ridicate de dioxid de carbon sunt cauzate de același sistem geologic care a creat izvoarele termale ale zonei și terasele de travertin.
Hierapolis este construit pe falia Pamukkale, o zonă de falie tectonică activă de 35 km, unde fisurile din scoarța terestră permit apei bogate în minerale și gazelor mortale să scape la suprafață. Una dintre ele se execută direct în centrul orașului și în Ploutonion”, a spus Yeomans.