Un incendiu s-a produs, în cursul zilei de azi, 9 august, în stațiunea Mamaia, conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea din județul Constanța. Flăcările au izbucnit în bucătăria localului. Pompierii se află acum la fața locului, luptându-se cu flăcările.
Incendiu în bucătăria unui restaurant din Mamaia
Operațiunea de salvare este la moment în plină desfășurare. Incendiul a fost anunțat printr-un apel la 112, iar pompierii au intervenit imediat cu autospeciale de stingere. De asemenea, și echipajele SMURD
au venit de urgență la fața locului. O persoană a fost intoxicată cu fum, iar alta a făcut atac de panică. Ambele victime au fost duse la Spitalul Județea Constanța. Alte trei persoane care se aflau și ele în local au ieșit singure din incintă. Cauza izbucnirii incendiului va urma să fie stabilită.
De altfel, restaurantele din Mamaia nu au fost niciodată ferite de incendii. În data de 6 iulie 2019,
bucătăria unui restaurant a fost cuprinsă de flăcări. Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitați pentru a interveni în stațiunea Mamaia, la restaurantul Metropol. Flăcările au izbucnit în bucătărie, la instalația electrică. La fața locului au ajuns pompierii de la punctul temporar de singere din Mamaia, cu o autospecială, dar nu a mai fost nevoie de intervenția autorităților, căci focul a fost lichidat până la venirea lor.
Incendiu în bucătăria unui restaurant din Mamaia. Ar putea fi forba despre un scurtcircuit al hotei din local
13 pompieri se luptă cu flăcările
O echipă formată din 13 pompieri se luptă acum cu flăcările pentru a putea stinge incendiu. ISU Constanța a trimis acolo o autospecială de stingere din stațiunea și o altă autospecială de stingere de la punctul de Detașament Fripis, alături de alte echipaje. Conform
ziuadeconstanța.ro, o cauză posibilă a izbucnirii incendiului ar putea să fi fost un scurtcircuit la hota din bucătărie. Restaurantul în care s-a produs incidentul este Hefaistos.