În vârstă de 42 de ani, Adrian Văncică are o poveste de viață care poate servi oricând drept scenariu de film. Actorul, devenit celebru prin prisma personajului său – Celentano din Las Fierbinți, a povestit ce obișnuia să facă, înainte de acest rol, pentru a-și câștiga existența. Vreme bună, el a muncit în Coreea de Sud.
Actor și scenarist, ajuns în atenția publicului după ce a început să-i dea viață lui Celentano în Las Fierbinți, serialul difuzat de Pro Tv, Adrian Văncică are un trecut încărcat. Acesta a muncit vreme lungă în afara țării, unde și-a câștigat existența.
Pe atunci, numele său nu era cunoscut ca acum, iar experiențele prin care a trecut nu au fost deloc ușoare. La 25 de ani, el nu trăia în România, ci în Coreea de Sud.
:format(webp):quality(80)/https://playtech.ro/stiri/wp-content/uploads/2019/08/Adrian-Vancica-in-Las-Fierbinti-Celentano_pro-tv.jpg)
“Am stat un an de zile în Coreea de Sud. În 2002 am lucrat acolo, atunci când a fost Campionatul Mondial de fotbal. Atunci am pierdut foarte mulţi bani, pentru că se făceau pariuri pe cine va câştiga meciurile.
Am lucrat într-un parc de distracţii, imens. Dacă ai fost în Disneyland Paris, ăla e pocnitoare. Am intrat în pielea mai multor personaje. Să vezi ce frumos era când eram costumat ca Zorro.
Făceam clownerie, jonglerie, show-uri de stradă, intram în pielea unor personaje de basm, să se vadă că eram european. Acea experienţă mi-a folosit enorm, a fost armata pe care n-am făcut-o. A fost o socializare bruscă, pentru că eram acolo cu mai mulţi ruşi, bulgari, moldoveni. M-am întors apoi în România.
:format(webp):quality(80)/https://playtech.ro/stiri/wp-content/uploads/2019/08/adrian-vancica_Celentano_las-fierbinti-1.jpg)
În momentul în care eu plecasem din Romania, făcusem câteva filme, câteva piese de teatru, jucasem cu nume mari. Avusesem şi o mică emisiune la Pro TV, dar care s-a terminat repede”, a povestit Adrian Văncică pentru Rock Fm, la emisiunea “Morning Glory”.
De aproximativ 10 ani, actorul şi scenaristul Adrian Văncică îi dă viață bețivului Celentano din Las Fierbinți. Personajul i-a adus notoritetatea, iar pentru acest personaj Văncică s-a inspirat din realitate.
„Pe beţivii pe care îi imit i-am cunoscut la bloc, sunt trei la număr, iar nici unul, niciodată, nu îl recunoaşte pe celălalt”, a recunoscut actorul.