Astrele le dau de furcă anumitor semne zodiacale. După o săptămână tensionată, cu ploi, vijelii și vreme posomorâtă, horoscopul european aduce alte vești proaste pentru câțiva dintre nativi. Cine sunt zodiila care vor suferi din cauza faptului că Mercur este retrograd.
Dacă ai crezut că astrele nu sunt de partea ta în această săptămână, ei bine, află că așa este. Conform astrologului Cristina Demetrescu, perioada următoare va fi una foarte încercată pentru majoritatea nativilor din zodiac. Aceștia vor avea probleme atât pe plan profesional cât și în relația lor de cuplu.
Deși sunt multe tensiuni pe cer, iar atmosfera încărcată vine cu certuri între persoanele iubite, specialistul este optimist și este de părere că pe la sfârșitul lunii iunie lucrurile vor începe să se așeze:
„Ce aduce Marte în Leu? Aduce foarte multă pasiune, este năbădăios şi pentru relaţii, şi pentru iubire, dar aduce foarte multă energie şi tocmai pentru că Marte intră în tensiune cu planete grele care în iunie sunt într-o matrice destul de puternică, perfectă.
Urmează foarte multă patimă, dar şi blocaje, pentru că oamenii îşi activează foarte mult voinţa şi pot schimba lucrurile(…) deci chiar dacă noi avem senzaţia că luna iunia şi Marte în Leu poate să aducă nişte blocaje, de fapt, este vorba despre deciziile noastre şi despre voinţa pe care o implicăm pentru ceea ce vrem să obţinem”, a declarat Cristina Demetrescu la Antena 3.
Specialistul spune că, în ciuda veștilor de mai sus, cea mai grea parte a anului 2021 a trecut iar ultimele șase luni vor aduce numai vești bune pentru cei 12 nativi:
„Eu am spus că cea mai grea perioadă a fost la începutul lui 2021, iar pe măsură ce timpul trece, iunie pot să spun că este un moment astral puţin mai puternic, dar contează foarte mult efortul nostru şi voinţa, dar vremurile sunt deja mai bune şi cred că toată lumea simte lucrul acesta.
Lucrurile s-au mai relaxat, s-au mai liniştit şi cred că toată lumea simte asta, mai ales pe fondul intrării lui Jupiter în Peşti care aduce vindecare, soluţii. Am spus că din luna mai avem posibilitatea să ne facem bine, la propriu, la figurat, fiecare vede lucrurile cum doreşte”, a completat astrologul Cristina Demetrescu, pentru sursa citată anterior.