15 iun. 2021 | 13:12

Ce e interzis să faci în Biserică, de cum ai intrat. Regulile de aur ignorate de români

Diverse
Ce e interzis să faci în Biserică, de cum ai intrat. Regulile de aur ignorate de români
Ce nu ai voie să faci în Biserică. Gesturile interzise

Există multe lucruri ce nu trebuie făcute niciodată în Biserică, dar mulți români nu își dau seama de anumite gesturi. În timp ce toată lumea știe că în fața lui Dumnezeu nu este bine să ne fălim cu hainele, mai sunt câteva obiceiuri complet interzise în lăcașul sfânt.

Ce nu ai voie să faci în Biserică. Regulile pe care nu trebuie să le ignori

Părintele Eugen Ramon Ilie, protoiereul Călăraşiului şi slujitor în parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” a explicat că românii ar trebui să nu mai dea atenție la modul în care sunt îmbrăcați în momentul în care intră în biserică, pentru că hainele nu sunt cele mai importante în fața lui Dumnezeu. De asemenea, toate persoanele ar trebui să înțeleagă că exteriorul nu mai contează în lăcașul sfânt.

„Încercăm să-i întoarcem cu faţa către Biserică şi pe cei care nu prea obişnuiesc acest lucru, mai ales pe tineri, de accea este esenţial ca ei să ştie ce trebuie să facă atunci când vin la slujbă. Dumnezeu nu este impresionat de cum arătăm în exterior(haine, machiaj, ruj etc.) ci de cum arătăm în interior, de adoraţia noastră pentru lucrările Lui şi de pioşenia noastră.”, a spus preotul, potrivit Impact.

Ce obiceiuri sunt strict interzise în Biserică

Mai există câteva obiceiuri și gesturi ce sunt complet interzise în Biserică. Spre exemplu, semnul crucii nu ar trebui niciodată făcut în batjocură și este bine să fie urmărit preotul pentru ca acest gest să fie unul făcut corect. De asemenea, nu se vorbește tare și toată lumea trebuie să nu aibă discuții în timpul slujbei. Telefonul mobil nu trebuie folosit în lăcașul sfânt și nici fotografiile nu sunt acceptate.

Doar bătrâni și copiii au voie să stea jos, iar în momentul în care ceilalți stau în genunchi pentru a se închina acest exemplu trebuie urmat. Cuvintele urâte sunt strict interzise, la fel și alcoolul în ziua în care se merge la Biserică pentru împărtășanie. Copiii nu trebuie să se joace în lăcașul sfânt și hainele pe care le poartă credincioșii trebuie să fie unele decente.

Același lucru se întâmplă și cu bijuteriile sau parfumurile puternice, căci în fața lui Dumnezeu pe aceste lucruri nu se mai pune preț. În Biserică trebuie ca românii să își găsească un loc și să nu îi deranjeze pe ceilalți. Când vine vorba despre mâncare, nimeni nu are voie să guste câte ceva decât dacă preotul îndeamnă la acest lucru după slujbă. Și guma de mestecat este strict interzisă în lăcașul sfânt.

 

Parteneri
Iubita lui Silviu Prigoană, dezvăluiri incendiare după moartea milionarului. Ce decizie au luat copiii afaceristului
Redactia.ro
Ce puneau străbunii în piure, ca să iasă alb, pufos și savuros. Rețeta clasică din anul 1966
Click.ro
Mesaj dur din partea unui general ucrainean pentru Donald Trump: Poporul nu vrea negocieri cu Rusia
Digi24
Imagini NEMAIVĂZUTE cu Monica Tatoiu! Cum arăta pe vremea când se iubea cu Florin Călinescu
Vocea.biz
Băieții cei mari au făcut 'fortăreață' în jurul tatălui lor. Cum l-au onorat pe Silviu Prigoană în ultimul lui drum spre casă
Unica.ro
Iarnă adevărată în prima parte din decembrie. Prognoza meteo actualizată
EVZ.ro
Fiica lui Ioan Crișan, acuzată că ar fi plănuit asasinarea tatălui ei, și cei doi complici au fost arestați preventiv. Cum a motivat instanța decizia, după ce în octombrie toți trei au fost eliberați
Spynews
Statul îți vrea banii. Închisoare dacă nu plătești. ANAF a dat ordin
Capital.ro
Silviu Prigoană, 8 căsnicii, 4 soții, 6 divorțuri. Prima soție l-a lăsat văduv, iar ultima i-a adus liniștea, până când moartea i-a despărțit. Cine sunt femeile care i-au marcat viața
Avantaje
Pensiile vor fi ÎNGHEȚATE în 2025! S-a aflat ADEVĂRUL!
Mediaflux
Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns: „Cum să duci doi copii, noaptea, într-un cimitir?”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro