Ziua de 1 iunie este despre copii. Despre cei mici care ne aduc un zâmbet pe buze în fiecare zi. Această zi este dedicată copiilor, iar părinții trebuie să își facă timp și să-și amintească despre importanța de a petrece timp de calitate alături de micuții lor. Cu ocazia acestei zile, se organizează diferite spectacole în toată țara pentru copii.
Copiii și părinții acestora vor putea intra gratuit, cu ocazia Zilei Copilului, la Grădina Zoologică, Castelul Corvinilor și ștrandul din municipiul Hunedoara. De asemenea, se vor putea plimba și cu trenulețul din agrement. Cele trei obiective vor funcționa după programul obișnuit.
Ștrandul și Muzeul Castelul Corvinilor va fi deschis între orele 09:00 și 20:00, iar Grădina Zoologică între orele 10:00 și 19:00. De Ziua Internațională a Copilului copiii se vor putea plimba cu trenulețul de agrement din Hunedoara, după ce acesta a trecut printr-un amplu proces de reparație capitală.
Trenulețul va circula doar în jurul Parcului Tineretului și va pleca de pe bulevardul Rusca. Copiii se vor putea bucura de plimbarea cu trenulețul între orele 11:00 și 18:00. Doar pe 1 iunie, călătoriile vor fi gratuite. Apoi, trenulețul va circula doar sâmbăta și duminica. O călătorie va costa 2 lei pentru copii și 4 lei pentru adulți.
În municipiul Arad, Ziua Copilului este sărbătorită cu teatru pentru copii, jocuri, muzică și foarte multă distracție. Toate acestea vor avea loc în perioada 29 mai – 1 iunie 2021, în cartierele Micălaca, Afla și Bujac. În Micălaca, activitățile se vor desfășura în Parcul Aventura Voinicilor și Parcul Sfânta Maria din zona Orizont.
În cartierul Alfa, activitățile se vor desfășura la locul de joacă de pe strada Cărămidarilor, iar în cartierul Bujac pe terenul de fotbal de lângă Liceul cu Program Sportiv. În fiecare cartier vor fi prezentate jocuri interactive pentru copii, teatru de păpuși, dansuri moderne, recitaluri de muzică ușoară și gimnastică aerobică.
„Ne-am gândit să dăm startul evenimentelor organizate cu ocazia Zilei Copilului încă de sâmbătă. Marcăm în acest fel revenirea la o oarecare normalitate pe care sunt sigur că ne-o dorim cu toții, de atât de mult timp. Cu aceeași ocazie vom lansa și un mic proiect pilot, respectiv vom pune la dispoziția celor cu vârsta peste 14 ani, circa 40 de trotinete electrice. Punctul de plecare va fi platoul din fața Palatului Administrativ, iar cei interesați se vor putea plimba nestingheriți în Parcul Eminescu. Sunt convins că va prinde acest proiect pilot, pe care îl vom implementa în perioada următoare la nivelul întregului oraș”, a declarat primarul Călin Bibarț.