Familia Prodan a suferit enorm în momentul în care regretata cântăreață de muzică populară s-a stins din viață. Nimeni nu a uitat-o, lucru care se vede după modul în care locul de veci este îngrijit. Ce se întâmplă la mormântul Ionelei Prodan?
Familia Prodan poartă în suflet un gol imens de când regretata cântăreață de muzică populară a părăsit această lume. Mormântul acesteia din Cimitirul Bellu din Capitală nu rămâne niciodată neîngrijit. Chiar de curând a apărut la locul de veci un buchet de flori.
Desigur că nu lipsesc florile preferate ale solistei. Cea din urmă a iubit dintotdeauna crinii, iar cei dragi fac tot posibilul să-i aducă pe cât de des buchete imense la locul unde-și doarme somnul de veci.
Fotoreporterii impact.ro au surprins acest detaliu: ”Se duc frații mamei mele, soțul mamei mele. Merg non-stop acolo. Am femeia mea care merge zilnic și plătește, face curățenie. Și eu, de fiecare dată când vin acasă, merg la mormântul ei. Chiar vorbeam cu tatăl meu și spunea că se duc să pună florile pe mormânt.”
Celebra impresară a avut o relație extrem de apropiată cu cea care i-a dat viață. Soția lui Laurențiu Reghecampf a mărturisit în câteva interviuri că simte că mama sa îi este alături și chiar o ajută atunci când îi apare în vise:
”Când mi-e greu, îmi apare mereu mama în vis. Tata mai rar, dar mama întotdeauna. Și știu că dacă o visez îmi este bine. Niciodată când am visat-o nu mi s-a întâmplat ceva rău. Dimpotrivă, am visat-o în momentele cheie, în momentele cele mai grele și în vis întotdeauna m-a ajutat și mi-a deschis ochii.”
”Om ireproșabil, om pur și minunat, om bun și simplu, om încărcat de daruri. Minune de la DUMNEZEU! Ai fost un artist emerit, un om fără egal, de o bunătate și o simplitate incredibilă. Ai sădit în inimile românilor clipe de neuitat și i-ai bucurat ani de zile cu vocea ta inegalabilă. Ai avut un har nepereche și ai reușit, astfel, să faci o întreagă lume să te iubeacă și să te respecte. Pentru noi ai fost cea mai bună mamă, pentru poporul român ai fost bun național! În inimile oamenilor pe care i-ai iubit și bucurat cu vocea ta, nu vei muri niciodată. Ai fost, ești și vei rămâne îngerul nostru păzitor! Te iubim și te vom iubi mereu!”
Epitaf scris de Anamaria Prodan și Anca Tănase, fiicele Ionelei Prodan