Oficialii aduc în prim-plan modificările survenite din dreptul noii legi a pensiilor. Ce principiu urmează să fie respectat de acum încolo și careu sunt beneficiile vârstnicilor? Iată detalii despre modificările aferente!
Noua formulă după care urmează să se calculeze pensiile va elimina inechitățile și va respecta întocmai principiul la contribuții egale. Premierul României a declarat că reforma pensiilor este obligatorie în cazul în care nu se dorește ca în 15 ani sistemul să nu mai fie sustenabil.
Legea în cauză a fost modificată de trei ori în ultimii 30 de ani, iar în continuarea acestui articol se află schimbările din cadrul noii legi. Noul proiect este finalizat într-o proporție de 80% și va intra în dezbatere publică, iar potrivit guvernanților criteriul principal din noul act normativ este: contribuții egale, pensii egale.
Stagiile de cotizare și vârstele de pensionare nu se vor schimba, iar cei de peste 65 de ani vor mai putea să muncească dacă vor dori. “Această inechitate se va rezolva prin noua formulă de calcul a pensiilor, unde practic avem acelaşi număr total de punctaj, care se va înmulţi cu un indicator de referinţă pe care îl vom defini în noul act normativ, astfel încât la aceleaşi puncte realizate vor avea cuantumuri de pensii egale”, a declarat Daniel Baciu, preşedintele Casei Naţionale de Pensii, relatează stirileprotv.ro.
Actul are în vedere și alte elemente de contributivitate decât cele existente. Printre acestea se numără și acordul global, folosit ca principală formă de retribuire înainte de ’89. Alături își fac apariția și sporurile nepermanente pentru care au fost achitate contribuțiile CAS, instituție care va verifica toate dosarele existente. Noua lege NU va modifica nici stagiile de cotizare.
“Ca să fie foarte limpede în privinţa vârstei de pensionare nu s-a discutat creşterea vârstei de pensionare. Discutăm constant despre opţiunea pentru a rămâne în viaţa activi. Ceea ce este total diferit”, a precizat Raluca Turcan, ministrul Muncii, potrivit sursei citată mai sus.
„Această inechitate se va rezolva prin noua formulă de calcul a pensiilor, unde practic avem acelaşi număr total de punctaj, care se va înmulţi cu un indicator de referinţă pe care îl vom defini în noul act normativ, astfel încât la aceleaşi puncte realizate vor avea cuantumuri de pensii egale”
Daniel Baciu, preşedintele Casei Naţionale de Pensii