Monica Pop a criticat dur autoritățile din România pentru modul în care au gestionat pandemia de Covid-19 în primele trei valuri. Potrivit medicului oftalmolog, un posibil val patru va distruge toate eforturile și chinul pe care mulți cetățeni au fost obligați să-l trăiască.
Medicul Monica Pop a vorbit în cursul serii de ieri despre situația actuală, dar în special de greșelile care s-au făcut în trecut, atunci când persoanele cu putere decizională le-au răpit unor categorii de persoane dreptul la libertate, făcând referire la persoanele de peste 65 de ani.
„Este dezideratul suprem să se stingă așa, știți foarte bine, eu de la început am spus că strategia a fost greșită, după părere mea.
Fără doar și poate, nu trebuia ținut nimeni în casă și încă o dată spun, inadmisibil și suntem singura țară care a ostracizat persoanele peste 65 de ani, atunci, în perioada respectivă, când avea dreptul să iasă din casă două ore.
Este o rușine pentru cum s-au comportat decidenții, din multe puncte de vedere și continu”, a afirmat aceasta, la Antena3.
Cu privire la apariția valului patru, medicul oftalmolog s-a arătat extrem de dezamăgită, afirmând că în acest caz, toate măsurile luate de autorități până acum nu au fost eficiente, motiv pentru care, orice efort făcut a fost în zadar: „Dacă mai vine valul patru, înseamnă că tot ce am făcut până acum este zero„, a concluzionat Monica Pop.
În urmă cu puțin timp, medicul oftalmolog, cunoscut pentru criticile sale dure cu privire la nedreptatea la care sunt supuși cetățenii, s-a opus vehement cu privire la facilitarea intrării persoanelor vaccinate în anumite spații, în detrimentul celor nevaccinate.
Aceasta a afirmat că, în egală măsură, cetățenii imunizați pot contacta și transmite virusul mai departe, astfel că nu există o siguranță în acest sens. Mai mult, medicul consideră că folosirea certificatelor de vaccinare la intrarea în sălile de spectacole este o discriminare care nu ar trebui să existe.
„În primul rând, știe toată lumea lucrul acesta: vaccinați nu înseamnă că nu pot infecta. Vaccinații pot fi infectați oricând și din ce știu eu peste 35.000 de vaccinați s-au infectat. Vaccinarea nu are nimic cu răspândirea virusului.
Deci, încă o dată vă spun că un vaccinat se poate îmbolnăvi și poate răspândi boala. Sunt foarte mulți vaccinați care s-au îmbolnăvit și atunci eu consider că certificatul de vaccinare este totalmente inutil pentru a participa la spectacole atâta timp cât orice fel de vaccinat poate fi bolnav.
El prezintă la intrare certificatul de vaccin, dar el e bolnav și răspândește virusul tuturor din sală. Deci după părerea mea certificatul de vaccinare nu are ce căuta”, a spus Monica Pop, la Realitatea Plus.