Momente tensionate la Chefi la cuțite! Doi dintre concurenți nu și-au mai putut stăpâni stările și au răbufnit. Aceștia au fost la un pas de bătaie chiar în fața camerelor de luat vederi. Ce s-a întâmplat în iubita emisiune culinară?
Competiția se pare că se ține la individual mai mult în echipa verde unde tensiunile își fac deseori apariția. În timpul acesta, liniștea și pacea domnesc în tabăra albastră, dar și pe alocuri în nucleul lui Cătălin Scărlătescu.
Din păcate, unul dintre cei aleși de Sorin Bontea nu este privit cu ochi buni de aproape nimeni din colegii de platou. Mulți susțin că bărbatul care este de profesie bucătar susține mai multe decât poate duce, mai cu seamă că în una din edițiile recente a reușit să treacă de proba individuală cu doar 5 puncte cumulate din votul chefilor.
Concret, este vorba despre Dorin Voiasciuc. Cel din urmă și Francisco Garcia au fost la un pas de bătaie după ce stresul și-a spus cuvântul în echipa lui Bontea care nu a reușit până la această oră să iasă victorioasă în niciuna din probe.
Eșecul i-a demoralizat pe verzi, iar cei doi bucătari au fost protagoniștii unui scandal recent chiar după ultimul duel. Ceilalți colegi s-au văzut nevoiți să intervină pentru a calma spiritele. Voiasciuc i-a dat niște ordine coechipierului său, iar spaniolul s-a enervat la culme.
Discuția a escaladat, iar Rikito Watanabe a fost cel care s-a băgat literalmente între cei doi pentru a-i despărți. „Cine ești tu să-mi spui ce am eu de făcut?! Cine ești tu?! Cine te crezi tu aici?’, i-a răspuns, enervat, Francisco Garcia.
„Nu mi se pare normal cum i-a spus Dorin lui Francisco, l-a deranjat și ăsta a luat-o razna’, comentat colega lor, Elena Matei. Destul de puțini colegi de la bancul său țin cu el, majoritatea menționând la testimoniale că primul lucru deranjant la bucătar este modul de lucru.
Bărbatul se pare că se gândește foarte mult strict la el în această competiție, dar etapa la care visează este departe, iar până acolo are nevoie de echipă pentru a putea răzbi. Din păcate, acesta a reușit să-i impresioneze pe chefi la votul pe nevăzute de prea puține ori, colegii spunând despre el că exagerează cu declarațiile, iar în farfuriile sale nu se vede experiența despre care vorbește.