Ivry Gitlis, urmaș de geniu, 97 de ani, unul dintre cei mai mari violoniști ai lumii și ultimul elev al lui George Enescu. Maestru spune că muzica este ceva misterios, că legătura sa cu România are mai multe paliere, iar unul, și cel fabulos, este legătura pe care a avut-o cu rezervorul nesecat al României, Enescu.
Născut în Haila, Israle, muzicianul a fost găsit acum pe o stradă mică din Paris. Reporterii antena3.ro au fost întâmpinați de violonist nefiind într-o stare foarte bună. Cu toate acestea, cu simț al umorului, inteligență sclipitoare și talent scos dintr-o mină, a cântat și a stat la povești. În vârstă de 97 de ani, ultimul elev în viață a lui George Enescu a vorbit despre talent, genialitate și despre cum să schimbi lumea prin muzică.
„Muzica este pentru mine ceva foarte misterios. Nu știu cum s-a născut. Nu știu cum poate să existe o simfonie de Beethoven. Muzica înseamnă să faci din nimic o lume. Dar unii oameni au o lume și nu fac nimic din ea”, a spus maestrul.
Întins pe pat, fără prea multă energie și fără chef de stat la vorbă, inițial, a strălucit când a venit vorba despre Enescu. Întâi de toate, violonistul a început prin a dezvălui legătura sa cu România. De altfel, consideră România drept nucleu, căci fără ea, muzicianul spune că nu ar fi existat.
„Legătura mea cu România are mai multe paliere. În primul rând, părinții mei s-au născut într-un oraș numit Kaminetz Podolsk în Ucraina care este foarte aproape de România. Și părinții mei, tineri fiind, în mijlocul nopții, prin zăpadă au plecat din Kaminetz Podolsk cu dorința de a ajunge în Israel. Și ca să meargă spre Israel, trebuia să o ia prin România. Și au mers așa prin miezul nopții, aveau un așa zis passeur, un soi de ghid. Și unii dintre acești ghizi obișnuiau să ia banii și îi omorau pe oameni. Din fericire pentru toți, pentru că altfel n-ai fi putut face interviul ăsta, nu i-au omorât pe părinții mei. Și ei, încet, încet au ajuns la București”, a spus violonistul.
Ajunși la punctul de interes, Ivry a trecut la povestea cu Enescu. Maestrul spune că l-a cunoscut pe când era un băiețel, iar legătura lor a început atunci când i-a dus o fotografie cu el și i-a cerut un autograf. Pe lângă semnătură, George Enescu i-a scris două cuvinte care l-au urmărit de-a lungul vieții; două cuvinte pe care le-a înțeles mult mai târziu.
„Am petrecut cu Enescu o vară lucrând cu el. Nu vreau sa sune prea banal, dar am studiat întreaga viață cu el, atunci cânta la una dintre săile cele mai mici din Paris. La sala de concerte a Școlii Normale. Așa am ajuns să-l cunosc. Și e amuzant, eram un băiețel și i-am dus o fotografie cu el și i-am dat-o să mi-o semneze. Un autograf. Și știi ce a scris pe fotografie: a scris răbdare și curaj, asta spune to. Patience et courage. Atunci n-am înțeles exact ce vrea să spună, am aflat un pic mai târziu. Destul de curând. Patience et courage”, a povestit Ivry Gitlis.
La vârsta de 14 ani, maestrul a început să lucreze cu Enescu, 55 de ani pe atunci. Primul impact a fost șocant pentru Ivry, reamintindu-și și acum ce impozantă i se părea vocea maestrului și ce ținută impresionantă avea. Cât despre cum l-ar descrie acum, spune că: „ Nu-l poți descrie pe Enescu în termeni obișnuiți: era un om foarte interesant, el nu te învăța: ar trebui să cânți așa sau altfel, piano sau forte, nu. El era un foarte bun pianist, de asemenea. El doar se așeza la pian și cânta totul cu tine”.