Ce stațiuni sunt în vogă la ora actuală, de fapt, în sfârșitul de săptămână 1-2 mai. Câți români au decis să plece de Paște la munte sau la mare și care sunt destinațiile preferate de turiști pentru a petrece sărbătorile pascale în deplasare.
Sărbătorile pascale ne bat la ușă, creștinii ortodocși celebrează Învierea Paștelui duminica aceasta, pe 2 mai 2021. Gospodinele și gospodarii au făcut toate pregătirile speciale de Paște, au făcut curățenia de primăvară și au pus la punct toate detaliile pentru festinul de duminică, unde se vor delecta cu cele mai delicioase preparate, de la sarmale, friptură de miel și ouă roșii la pască și cozonaci.
Dacă în alți ani românii făcuseră deja programare pentru un sejur de neuitat la mare sau la munte, cu ocazia sărbătorilor de Paști, pandemia de coronavirus le-a cam stricat cheful și planurile cetățenilor. Potrivit statisticilor realizate de platforma de rezervări hoteliere Travelminit.ro, se pare că nu mai puțin de 33.3% dintre români şi-au făcut deja planuri de călătorie pentru minivacanţa de sărbători, în timp ce 25.9% dintre ei vor petrece sărbătorile pascale acasă, în sânul familiei. Pe de altă parte, 40.8% dintre români sunt, deocamdată, indeciși.
De asemenea, mai mult de jumătate dintre turiştii care au ales să călătorească de Paște au menționat că vor merge la slujba din noaptea de Înviere în oraşele sau staţiunile în care vor petrece acest weekend, semn că lucrurile revin, treptat, la normalitatea dinaintea izbucnirii pandemiei de coronavirus la nivel global.
Acestea fiind spuse, patronii de hoteluri și pensiuni s-au pregătit intens pentru sărbătorile pascale, punând în joc numeroase oferte şi activităţi extra pentru turişti: promoţii last-minute, mese festive, cu o varietate de bunătăţi tradiţionale, şi excursii incluse în pachetul de cazare, dar şi multe alte opţiuni de petrecere a timpului liber, astfel încât aceştia să se simtă bine şi să se bucure la maximum de sejurul lor, scriu cei de la Adevărul.
Românii sunt dispuși să scoată sume frumușele de bani din buzunar doar pentru a se relaxa în tihnă în acest sfârșit de săptămână. Altfel, cei din industria hotelieră și a pensiunilor se așteaptă ca 80% dintre români să prefere prețurile cuprinse între 600 și 800 de lei pe cameră, pentru un sejur de trei nopți și patru zile. Doar 3,6% dintre turiști vor scoate mai mult de 1000 de lei din buzunare pentru cazare și masă de Paște. Cele mai populare destinații de Paște sunt Delta Dunării, Maramureșul și Bucovina.