Familia regretatului artist, Nelu Ploieșteanu, intenționează să acționeze Spitalul Floreasca în instanță, pentru rele tratamente aplicate acestuia. De asemenea, s-au aflat și care au fost ultimele cuvinte ale artistului.
Familia lui Nelu Ploieșteanu deplânge pierderea sa. Le este cu atât mai greu gândindu-se că el ar fi putut să trăiască, dar au acuzat cadrele medicale de nepăsare și de rele tratamente. Rudele regretatului artist sunt determinate deci să-i facă dreptate și intenționează să acționeze în judecată Spitalul Floreasca din Capitală.
Acolo, artistul și-a petrecut ultimele zile din viață, iar soția acestui a făcut noi dezvăluiri de-a dreptul șocante. Aceasta a spus că asistentele țipau la el, că infirmierele nu îl îngrijeau, cu toate că le plătise să aibă grijă de el, iar un medic care a văzut că deși începuse să îi scadă saturația oxigenului în sânge, nu ar fi făcut nimic. Elena, soția lui Nelu Ploieșteanu, a fost cu atât mai revoltată cu cât, după moartea soțului, de la spital i-au dat înapoi o pungă cu medicamente care nu fusese desfăcută niciodată.
„Starea lui de sănătate se agrava pe zi ce trecea. Ne suna pe videocall și ne spunea că se sufocă. În timp ce vorbeam cu el mi s-a făcut rău și am căzut pe jos inconștientă. Inițial a refuzat tomograful, dar am insistat eu să mergem la spital. Făcea febră și se simțea pe zi ce trecea mai rău. Un medic a văzut că are saturația de oxigen mică și nu a acționat.
Infirmierele au vrut să-i ia telefonul. A întrebat de pachet și o infirmieră a început să țipe la el. Mi-au dat o sacoșă cu ceaiurile și medicamentele nedesfăcute după o săptămână.
Mă suna şi mă întreba dacă i-am luat medicamentele. Nu au ajuns. Deci era ceasul 17:00 şi pachetul lui nu ajunsese din moment ce fata la 13:00 a ajuns cu pachetul. Între timp, intră o infimieră, el a spus că ar fi trebuit să primească un pachet.
A ţipat la el că a primit pachet, câte pachete mai vrea?! El, fiind cu căştile în ureche, eu am început să ţip”, a spus Elena Ploieșteanu la un post de televiziune.
Elena Ploieșteanu și-a amintit și acum aminte care au fost ultimele cuvinte ale lui Nelu Ploieșteanu.
„Din cauza lor am ajuns la spital. Am căzut jos inconştientă, mi-am spart capul în două părţi. Fata a chemat salvarea, m-a cusut, am stat până la 5 dimineaţa şi m-a adus salvarea acasă. Vreau să se facă dreptate! L-am dus pe picioarele lui şi ultimele cuvinte pe care mi le-a spus au fost: Ce mă fac eu fără tine că ăştia mă omoară aici?!” a mai spus Elena Ploieșteanu.
Și fiica artistului, Aneta Gavrilă, este decisă să nu lase lucrurile să treacă și să dea spitalul în judecată.