Despre Adrian Ilie, ”Cobra” din Carpați se pot spune multe. Se poate vorbi de rezultate, de driblingurile sale. Se poate vorbi, cu eleganță, de modul fin și aproape insesizabil în care a părăsit fotbalul internațional. Despre Adrian Ilie se pot spune multe, dar se poate discuta și despre regretele sale, și despre amintirile frumoase dintr-o carieră de invidiat.
În urmă cu 23 de ani golul marcat de Adrian Ilie avea să devină generic pentru multe emisiuni de sport în întreaga lume. Cariera sa este una de invidiat și la care orice viitor fotbalist aspiră. De la zdruncinarea Angliei și meciul de vis cu Columbia și până la perioada de la Valencia. Sunt momente unice în viața sa de sportiv.
Adrian Ilie a lăsat o amprentă în fotbalul internațional. Cu toate astea, regretul său mare este dezbinarea și modul cum au evoluat lucrurile, când vine vorba de echipa care la consacrat. Într-un interviu acordat celor de la Playspoprt.ro, Adrian Ilie a vorbit despre Steaua și FCSB, declarând:
”Cum aș putea să mă poziționez eu? Am jucat la Steaua, după Revoluție, am și lucrat apoi. Cred că s-au făcut foarte multe greșeli, între ei, putea să rămână doar una, să se unească.
E greu să spun unde mă situez fiindcă amândouă au făcut parte din viața mea, Gigi a făcut ceva în continuare, și a ajutat clubul în perioada aia.”, declară Adrian Ilie celor de la Playsport.ro.
Ca mulți din generația sa, Adrian Ilie a reușit să demonstreze de ce a fost un fotbalist important. Cariera sa a culminat cu perioada de cinci ani la Valencia. Momentele de la Națională, dar și faptul că a reușit să joace în Champions League sunt realizări importante.
Cu toate astea există și regrete, unul dintre ele fiind decizia de a pleca de la Valencia. Întrebat de Playsport.ro care a fost marele regret, Adrian Ilie a recunoscut că această decizie de a pleca de echipa spaniolă este unul din marile sale regrete, dar a vorbit și despre momente frumoase și de neuitat.
”Au fost multe, având și multe trofee câștigate, pot să spun că întreaga carieră a fost frumoasă, iar momentele sunt multe. Și cu echipa națională, și cu Valencia, și cu Steaua. Calificările la turneele finale, finala Champions League cu Valencia. Nici nu pot să aleg dintre el, m-ai pus în dificultate.
Hai să spun că aș fi putut să mai rămân la Valencia în continuare doi ani, cred că acolo, cariera mea ar fi luat-o într-un alt sens. Am avut ofertă să mai stau doi ani acolo și am ales să plec, poate trebuia să iau altă decizie.”, recunoaște Adrian Ilie.
Momentul ieșirii sale de pe scena mare a fotbalului a fost discretă și fără prea multă gălăgie. De altfel, chiar el recunoaște că i-a plăcut să fie discret și modul în care a ieșit din lumina reflectoarelor îl caracterizează.
”Am încercat să ies, așa, din fotbalul românesc. Nu că aș avea ceva anume cu presa sau cu cineva. Chiar am contract cu sponsorul Cupei României Timișoreana.
Doar că nu vreau să mai apar. Cât am jucat fotbal, am apărut, cred eu, destul. A fost suficient, ca sportiv.”, a mai declarat Adrian Ilie.