Directorul Institutului Matei Balș, Adrian Marinescu, a vorbit miercuri seară despre riscurile care pot apărea după vaccinarea cu serul produs de AstraZeneca. Acesta a explicat în ce condiții pot apărea efectele adeverse și ce ar trebui să cunoască pentru a le putea preveni.
În ciuda cazurilor făcute publice de către medici, Adrian Marinescu susține că situațiile în care apar efecte adverse după vaccinul AstraZeneca sunt rare, acestea neputând fi premeditate. Medicul infecționist de la Balș subliniază faptul că este nevoie de cunoașterea mai multor informații despre profilul pacientului care poate face cheaguri sânge, pentru a decide ce tip de vaccin să-i fie administrat fiecărei persoane în parte.
„Din păcate, nu avem un profil al persoanei care, dacă se va vaccina cu AstraZeneca, are probabilitate mai mare să dezvolte aceste chiaguri.
Sunt reacții adverse foarte rare care seamănă cu cele de la administrarea de Heparina. Este un procent infim. Cei care au avut aceste reacții adverse importante au fost în număr foarte mic.
Nu există o varianta în momentul de față în așa fel încât să pot preveni aceste cheaguri. Ar trebui să cunosc profilul acelei persoane, să știu cine ajunge să facă aceste tromboze și atunci aș putea să iau niște măsuri. Și mi-aș lămuri mult mai clar și indicațiile. M-aș gândi să administrez ARN mesager”, a dezvăluit acesta, potrivit Antena3.
Potrivit cunoscutului medic, Adrian Marinescu, imunitatea oferită de vaccinare este cel puțin dublă față de cea pe care o obținem dacă am trecut prin infecția cu noul coronavirus. Pe lângă anticorpii obținuți, un alt factor extrem de important îl constituie memoria celulelor, acestea protejându-ne împreună cu anticorpii de boală, în situația în care suntem vaccinați.
„Este clar, imunitatea prin vaccinare ţine mai mult. S-a discutat o perioadă de minim şase luni. Foarte probabil că e mai lungă, în raport cu perioada de trei luni, adică mai scurtă, atunci când trecem prin boală.
Ar mai fi un lucru important de spus. Contează titlul de anticorpi, fără discuţie. Toată lumea îşi testează anticorpii. A ajuns să fie un sport naţional. Foarte important de spus, că imunitatea este şi la nivel de celule. Adică, în momentul în care ne-am vaccinat, în afară de anticorpii care mă protejează, contează şi acele celule care vor avea memorie.
În plant concret, în momentul în care mă voi întâlni cu virusul, voi fi protejat şi la nivelul celulelor, nu numai la nivel de anticorpi. Un element important şi care va face diferenţa pentru cel este vaccinat”, a afirmat medicul Adrian Marinescu, miercuri, în cadrul emisiunii „Punctul de întâlnire”, potrivit sursei citate mai sus.