Gazetarul CTP a explicat din perspectiva personală ce a însemnat tragedia de la „Victor Babeș” pentru România și inclusiv pentru cetățeni. Din păcate, evenimentul nefericit petrecut luni după-amiază vine după un lung șir de tragedii petrecute în spitalele românești, astfel că pierderea de vieți omenești din cauza sistemului a devenit o realitate dureroasă care adâncește de fiecare dată și mai tare rana deja existentă.
CTP trage un semnal de alarmă puternic cu privire la disoluția autorității, termen folosit acum 20 de ani și care, din păcate, rămâne valabil și astăzi. Jurnalistul a explicat că evenimentele tragice care vin unele după altele nu fac decât să șubrezească încrederea pe care cetățenii ar trebui să o aibă față de autorități și față de cei care ne conduc țara și decid viitorul nostru ca și popor.
Cunoscutul gazetar a făcut, de asemenea, referire la promisiunea făcută de Florin Cîțu cu privire la pedepsirea vinovaților. Din păcate, în niciunul dintre evenimentele tragice din spitale, în care s-au pierdut vieți omenești, nu s-au găsit vinovați, astfel că această promisiune pare, mai degrabă, falsă și amăgitoare.
“E vorba de percepția oamenilor, de încrederea oamenilor, de siguranța lor că cei aflați în funcție, că cei care au putere de decizie acționează rațional, acționează competent, acționează cooperant, sincron în favoarea cetățenilor. Această încredere se prăbușește în clipa de față. Acest fenomen poate fi numit disoluția autorității și un element determinant, esențial este absența vinovaților.
Spunea premierul Cîțu, a ieșit la 23 să ne spună că ancheta va stabili cine sunt vinovații și ei vor plăti. Da, domnul Cîțu, vor plăti cum plătesc și cei din cazul Foișor? Acolo cine plătește, avem vreun vinovat? Nimeni. De ce? Din pricina îmbârligării cozilor partidelor din Coaliție, care nu cedează niciunul”, a dezvăluit acesta la Digi24.
Jurnalistul nu s-a putut abține să nu comenteze afirmațiile făcute de Dan Barna cu privire la alegerea lui Vlad Voiculescu din lipsă de alte opțiuni, judecând aspru acest tip de gândire.
„Îl avem pe Voiculescu, care nu e diamant, spune domnul Barna, dar e prost. Adică ce înseamnă că nu e diamant, dar nu avem altul mai bun? Înseamnă că e prost, dar e prostul nostru. Și nu permitem, pentru că noi suntem USR-Plus și nu permitem să-l dați jos.
Este și ilogic ce a spus domnul Barna, e profund ilogic. A spus că deși nu e diamant domnul Voiculescu, noi nu avem altă soluție mai bună. Care noi? USR Plus? (..)
CTP a vorbit și despre conferința de presă susținută de Raed Arafat, lăudând modul în care șeful DSU a explicat desfășurarea evenimentului, cât și modul transparent în care a expus situația sistemului de sănătate în acest moment.
Cu privire la absența lui Vlad Voiculescu de la conferința de presă, CTP apreciază acest lucru, subliniind faptul că absența sa face mai bine decât prezența lipsită de valoare.
“Aceste lucruri se adaugă tragediei din seara aceasta. Domnul Arafat în apariția din această seară a fost coerent, documentat, a răspuns convingator la toate întrebările, eu nu am sesizat niște încercări de a astupa ceva, de a fenta, de a încerca să deruteze jurnaliștii, nu, a răspuns corect și documentat. (…)
Dacă domnul Voiculescu ar fi fost lângă domnul Arafat cred că ar fi fost foarte rău, pentru că în primul rând nu avea ce să spună despre această situație, nu are competența necesară nici pe departe de a vorbi documentat despre astfel de situații de urgență și 2, aparițiile domnului Voiculescu – discut exclusiv despre apariție, nu de conținut, aia e altă treabă, putem discuta – aparițiile domnului Voiculescu au fost toate catastrofale din punct de vedere al transmisiei de mesaje, a încrederii, încheind cu ultima în care se consulta cu consiliera, dacă dă bine cu mască sau fără mască. Deci mai bine că n-a fost acolo domnul Voiculescu”, a mai adăugat CTP, potrivit sursei citate.