12 apr. 2021 | 10:59

Traian Băsescu, acuzații grave după scandalul de la Spitalul Foișor: „Reacția oficialilor este încărcată de minciună și prostie. Sunt limitați intelectual”

Sănătate
Traian Băsescu, acuzații grave după scandalul de la Spitalul Foișor:
Traian Băsescu, reacție acidă după scandalul de la Spitalul Foișor

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, nu a putut rămâne pasiv cu privire la evenimentele tragice care au avut loc la Spitalul Foișor, vineri seară. În urma traumelor produse de oficiali prin decizia de a transfera pacienții recent operați în alte spitale, mai mulți politicieni și autorități au reacționat violent, acuzând Ministerul Sănătății și DSU pentru cele întâmplate. În fruntea celor două institușii se află ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, dar și Raed Arafat, șeful DSU.

„Nu am văzut așa ceva în Europa”

Traian Băsescu a revenit în atenția publicului după mai multe luni în care a stat departe de ochii lumii. În trecut, fostul președinte al României avertiza cu privire la efectele dezastruoase ale pandemiei, iar din păcate, acum asistă neputincios la concretizarea previziunilor sale.

Acesta a exprimat în direct, la TV, dezgustul și dezamăgirea pe care evenimentul organizat, noaptea, la Spitalul Foișor, i le-a produs. Traian Băsescu a criticat responsabilii acestor secvențe, desprinse parcă dintr-un film de groază, pentru modul în care au reacționat și și-au explicat decizia. Fără foarte multă politețe, fostul președinte consideră că cei vinovați au dat dovadă de minciună și prostie

„Fiind aceste două zile în țară, m-am uitat la abordarea oficialilor, încărcată de minciună, de prostie, repet, de prostie, adică oameni limitați intelectual. Și o să vă aduc argumente la toate afirmațiile pe care le fac (..).

Această scoatere pe timp de noapte a bolnavilor, nu are nicio alta etichetă decat barbarie (…) Cred că lucrul ăsta va rămâne una din petele majore şi pe blazonul lui Iohannis, şi pe blazonul acestui Guvern. Nu au variantă logică, credibilă, pentru a explica barbaria din noaptea de 9 spre 10, dintr-un spital. Nu am văzut aşa ceva în Europa.

Cred că suntem unici. (…) Este, după părerea mea, incompetenţă şi dispreţ. (…) Este o chestiune care ţine de penal. Nu poţi să batjocoreşti atâţi bolnavi din proastă administrare„, a spus Traian Băsescu, la România TV.

„Putea fi evitat cu un simplu exercițiu de logică”

Fostul președinte a exprimat drama și trauma pe care au trăit-o toate persoanele implicate în această tragedie, inclusiv medicii, care nu vor mai putea urmări evoluția pacienților recent operați.

Din punctul său de vedere, Traian Băsescu consideră că acest moment rușinos reprezintă dovada de incompetență a celor care ne conduc și decid pentru sănătatea românilor.

„Eu cred ca medicii de la spitalul Foişor au trăit o dramă. Medicii care i-au operat nu mai pot să urmăreasca evoluţia post operatorie.

Ce s-a întâmplat în acea nopate putea fi evitat cu un simplu exercitiu de logică. Şi pe măsura ce dimineaţă ieşeau bolnavii din spital se introduceau în saloane echipamentele. Asta înseamnă incompetenţă dincolo de orice limită”, a mai spus Băsescu, în legătură cu situaţia de la Foişor.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar de Crăciun pentru a avea noroc și împliniri
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
Proiectul ambițios al tunelului de 20 de trilioane de dolari prin care s-ar putea ajunge de la New York la Londra într-o oră
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Prinși în fapt! Ei formează cel mai nou cuplu din lumea mondenă. Au fost fotografiați împreună, în ipostaze tandre prin oraș! Avem imaginile!
Unica.ro
S-a împlinit visul de decenii al românilor. O șansă unică pentru actuala generație
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
MILIOANE de PENSIONARI au primit MAJORĂRI! ANUNȚ privind RECALCULAREA PENSIILOR
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro