Florin Cîțu a vorbit în premieră despre gafa lui Vlad Voiculescu cu privire la necunoașterea regulilor de înmormântare a persoanelor cu Covid-19. Premierul României a fost întrebat, de asemenea, dacă și-a propus să-l demită pe ministrul Sănătății, însă reacția acestuia a dat de gândit.
Ministrul Sănătății ne surprinde în fiecare zi, dovedindu-ne că, deși se află la conducerea unui minister extrem de important pentru țară, acesta nu cunoaște legile de bază. Acest lucru s-a întâmplat și ieri, în urma unei discuții pe care acesta a avut-o cu jurnaliștii.
În momentul în care a anunțat noile reguli privind protocolul înmormântărilor pentru persoanele cu Covid-19, acesta s-a contrazis cu jurnaliștii în declarații, arătând că nu știe de niciun ordin de ministru care să interzică îmbrăcarea persoanele decedate cu Covid-19. Ulterior, acesta a revenit cu scuzele de rigoare, explicând că, într-adevăr, persoanele autopsiate sunt doar igienizate, dar nu și îmbrăcate, înainte de a fi introduse în sac.
”Dacă nu s-a respectat până acum este o problemă. Nu spune nicăieri într-un ordin de ministru că oamenii nu ar trebui să fie îmbrăcați. Repet, nu spune nicăieri într-un ordin de ministru că oamenii nu ar trebui să fie îmbrăcați. Dacă nu s-a respectat undeva este din pricina unei lipse de bun simț elementare.
Deci repet, nu e nicio prevedere într-un ordin de ministru care să spună că nu era posibil până acum ca oamenii să fie îmbrăcați. Ce reglementăm prin noua formă a ordinului este ca acest lucru să poată să fie verificat de către familii. Repet, e vorba de o reglementare care se face în plus acum, nu de altceva”, a declarat Vlad Voiculescu.
La scurt timp, acesta a revenit cu informația corectă, cerându-și scuze pentru greșeala făcută. Din păcate pentru el, mii de românii au fost extrem de contrariați de incompetența care se ascunde zilnic în spatele celor care ne decid soarta.
Întrebat ce părere are despre greșeala pe care ministrul Sănătății a făcut-o, premierul Florin Cîțu s-a eschivat în a oferi un răspuns clar, focusându-se mai degrabă pe comunicarea pe care Vlad Voiculescu o are cu cetățenii.
“Am văzut că a făcut o declaraţie, apoi a venit şi şi-a cerut scuze. Am discutat cu el, voi mai discuta. A avut o conferinţă de presă după prezentarea raportului (n.r. – referitor la pregătirea celui de-al treilea val al pandemiei) în şedinţa de Guvern, a prezentat din raport şi de atunci vine în faţa dumneavoastră aproape săptămânal cu declaraţii de presă va veni şi în continuare cu declaraţii de presă săptămânal”, a explicat premierul, potrivit News.ro.
Premierul a fost întrebat dacă îl va demite pe șeful de la Sănătate, dar și dacă este mulțumit de modul în care a gestionat până acum pandemia de Covid-19. Florin Cîțu a evitat să răspundă la prima întrebare, îndreptându-și atenția către problemele legate de pandemie.
“Încă gestionăm pandemia, nu s-a terminat, vom trage linie la final. Eu zic că aşa cum arată acum lucrurile se îndreaptă spre bine, am avut o perioadă mai dificilă, dar măsurile luate şi în februarie şi acum văd că au dat rezultate, dacă ne uităm la toţi indicatorii, aproape toţi indicatorii arată o îmbunătăţire.
De aceea regulile rămân în această perioadă, dar am spus că vreau de la 1 iunie să relaxăm aceste condiţii în două etape, 1 iunie şi apoi sfârşitul lunii iulie când vom avea 10 milioane de persoane vaccinate, să revenim la normal şi la normal înseamnă să revenim la viaţa dinainate, fără restricţii, fără mers noaptea, fără măşti. Trebuie să ne vaccinăm ca să ajungem în această situaţie”.