07 apr. 2021 | 11:12

Medicul Beatrice Mahler, apel disperat către autorități: „Consultăm în ambulanțe, facem resuscitări în autospeciale”

Sănătate
Medicul Beatrice Mahler, apel disperat către autorități:
Beatrice Mahler, semnal de alarmă pentru cetățeni

Managerul de la „Marius Nasta” trage un semnal de alarmă cu privire la deficitul de locuri din spitale. Medicul Beatrice Mahler a povestit că situația este disperată, iar prioritatea în aceste momente rămâne tratamentul pentru pacienții care au nevoie de oxigen.

„Avem 10 pacienți peste limită”

Medicul Beatrice Mahler avertizează autoritățile și cetățenii cu privire la situația critică în care se află spitalele Covid din București. Aceasta a explicat că la Institutul „Marius Nasta”, paturile au devenit neîncăpătoare, iar pacienții sunt nevoiți să stea oriunde, doar pentru a primi oxigenul care să-i mențină în viață.

„Este extrem de dificil. Paturile sunt ocupate, aveam 10 pacienți peste limită. Colegii mei consultă în ambulanțe, am fost nevoiți să facem resuscitarea chiar în autospeciale.

Noi am luat paturi de peste tot și le-am dus în secția COVID pentru ca pacienții să nu stea pe scaun. Prioritar este ca pacienții să aibă oxigen și să înceapă tratamentul cât mai repede”, a spus Beatrice Mahler.

Beatrice Mahler, dezbatere în direct cu medicul Adina Alberts

În cursul serii de miercuri, managerul de la “Marius Nasta” a purtat un dialog față în față cu esteticianul Adina Alberts pe tema tratamentului pentru infecția cu noul coronavirus. În timp ce medicul Beatrice Mahler îi încurajează pe toți pacienții cu simptomologie să se prezinte la spital, Adina Alberts susține că aceste medicamente de prim ajutor după contactarea virusului ar trebui să existe în farmacii.

“Ați spus un adevăr indubitabil, atunci când inițiem un tratament precoce, formele de Covid au șanse să nu se agraveze. În protocolul oficial scrie că în formele asimptomatice nu se adresează niciun fel de medicament. Cum am putea, în ambulator vorbind, să administrăm medicație eficentă dacă nu există acces la ea?”, a întrebat Adina Alberts.

În replica, medicul Beatrice Mahler susține că orice pacient care simte că are simptome, trebuie să se prezinte la spital pentru tratament.

“Există acces în spitale, mesajul meu către toate persoanele care au simptomatologie este să vină către spitale și să începem tratamentul care salvează vieți”, a afirmat aceasta.

Esteticianul Adina Alberts a încercat să afle de la colega sa de platou de ce nu poate lua oricine aceste antivirale care trebuie administrate în primele zile ale infecției.

„Nu are nicio logică, în protocolul oficial scrie clar că aceste antivirale sunt eficiente dacă sunt administrate în prima zi de boală. Cum să nu existe acces la ele în farmacii?”, a zis aceasta.

Beatrice Mahler a susținut în continuare faptul că pacienții trebuie să ia legătura cu un medic, urmând ca în funcție de cormobiditățile fiecăruia să-I fie prescris un tratament corespunzător.

“Sunt convinsă că știe că fiecare medic știe să dea sfatul potrivit pacientului pe care îl ai în funcție de comorbidități și simptomatologie”, a adăugat medicul de la Nasta.

Parteneri
Ce s-a descoperit la autopsia lui Silviu Prigoană. Cauza reală a morții milionarului
Redactia.ro
Unde va fi înmormântat Silviu Prigoană? „La etajul doi mă duc, sub tata! Sunt pregătit să mor.” Declarații halucinante ale omului de afaceri în podcastul lui Bursucu cu câteva zile înainte să moară!
Click.ro
Care a fost cauza morții lui Silviu Prigoană. Ce au descoperit medicii legiști
Digi24
Imagini NEMAIVĂZUTE cu Monica Tatoiu! Cum arăta pe vremea când se iubea cu Florin Călinescu
Vocea.biz
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris'. Ce răspuns a primit impresara de la fostul soț
Unica.ro
Noi reguli pentru comerțul cu mașini. Cum vor fi afectați românii
EVZ.ro
Ce a comandat Silviu Prigoană de la restaurantul din Bran, cu câteva minute înainte să moară. Afaceristul nu a mai apucat să mănânce
Spynews
Decizie pentru românii cu buletin. NU te mai obligă nimeni să declari din 2025
Capital.ro
Silviu Prigoană, 8 căsnicii, 4 soții, 6 divorțuri. Prima soție l-a lăsat văduv, iar ultima i-a adus liniștea, până când moartea i-a despărțit. Cine sunt femeile care i-au marcat viața
Avantaje
DEZVĂLUIRI din VILA lui Silviu Prigoană. Copiii, PRINȘI în CONFLICT
Mediaflux
Trupul neînsuflețit al lui Silviu Prigoană a fost ridicat de la INML Brașov. Ce se va întâmpla înainte de a fi depus la capelă
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cine este văduva lui Silviu Prigoană. Mihaela este mai tânără cu 15 ani decât regretatul om de afaceri
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro