Vestea tragică a morții marelui artist, Nelu Ploieșteanu, a întristat și îndurerat milioane de români care au crescut și s-au bucurat de muzica și talentul inegalabil al acestuia. Din păcate, după o suferință de mai multe săptămâni, regele muzicii lăutărești a trecut la cele veșnice în această dimineață. Anunțul a fost făcut de jurnalista Mara Bănică, după ce fiica artistului a anunțat-o la miezul nopții.
Mara Bănică a făcut anunțul trist pe pagina sa de Facebook, subliniind faptul că nu și-ar fi dorit niciodată să afle despre acest eveniment tragic.
„Nelu Ploieşteanu a murit! Speram să nu primesc niciodata vestea asta… Drum bun, nea Nelu! Să te ierte bunul Dumnezeu şi să-ti Odihnească sufletul în Rai!”, a fost mesajul transmis cu câteva ore în urmă.
Ulterior, Mara Bănică a povestit în cadrul unei intervenții la Antena3 cum a fost anunțată de moartea cântărețului. Aceasta a fost sunată de fiica lui Nelu Ploieșteanu în timpul nopții, iar restul a venit de la sine.
Jurnalista a mai povestit că soția lui Ion Dumitrache, așa cum îl chema, de fapt, pe cântăreț, a primit ieri un telefon de la DSP, fiind anunțată că perioada de carantina s-a terminat. Astfel, în astfel de circumstanțe, atât doamna Elena, cât și Nelu Ploieșteanu s-ar fi putut bucura din nou de libertate, pe semne că virusul nu ar mai fi existat în organismul lor.
„Mi-a fost şi groază când mi-a sunat telefonul. Nu ştiu de ce mi se întâmplă mie în ultima vreme. M-a sunat fiica lui cu care am vorbit în fiecare zi, şi, în momentul în care te sună în crucea nopţii, mi-a şi spus:
”Ştii de ce te sun la ora asta, nu?” Şi nici nu a mai fost necesar să îmi spună. Am înţeles că puţin după miezul nopţii s-a stins, Problema este că ieri, doamna Elena, soţia lui Nea Nelu, a primit un telefon de la DSP în care a fost anunţată că pot ieşi din carantină. Şi dumneaei, şi Nea Nelu.
Deci, legal, nu mai există pericolul răspândirii virusului şi nici nu cred că îl mai avea în organism”, a povestit Mara Bănică la Antena 3.
Potrivit RomaniaTV, medicii au prelevat probe din corpul cântărețului pentru a afla dacă mai este purtător al virusului. În cazul în care rezultatul testului Covid-19 va fi negative, Nelu Ploieșteanu va putea avea parte de o înmormântare creștinească, putând fi însoțit pe ultimul drum de o parte dintre cei care l-au iubit.
Din păcate, Cornelia Catangă, infectată și ea cu Covid-19, a avut parte de o înmormâmntare nedemnă pentru tot ce a însemnat pentru România și pentru cetățeni. Aceasta a fost condusă pe ultimul drum doar de familie, nefiindu-i permisă intrarea sicriului în biserică pentru slujbă. Aurel Pădureanu, profund afectat de această situație, a acuzat autoritățile și pe toți cei responsabili de această situație dezamăgitoare.