Anul 2020 și începutul anului 2021 au fost perioade slabe, din punct de vedere al colectărilor ANAF. Aici se discută de veniturile persoanelor fizice, care pot fi susceptibile de fraude fiscale. Astfel că instituția anunță pentru acest an intensificarea controalelor la persoanele fizice, asupra veniturilor acestora.
În urma crizei economice din 2021 și din acest an, veniturile românilor au scăzut, dar asta nu înseamnă că nu au obligativitatea de a-și plăti dările către stat, sau să-și declare veniturile către ANAF.
Conform datelor statistice publicate de instituție, anul 2020 a fost unul slab, când vine vorba de colectarea impozitelor pe venituri. Astfel că au demarat o nouă strategie pentru perioada 2021-2024.
ANAF dorește să-și intensifice controalele pentru a ajunge la datele existente la finele lui 2019. Într-un comunicat ANAF anunța intenția de a demara noua strategie, explicând care sunt de fapt target-urile pentru perioada 2021-2024:
”Acţiuni concomitente şi colaborative ale structurilor de inspecţie fiscală, antifraudă fiscală şi control venituri persoane fizice care să vizeze aspecte privind atât persoanele juridice implicate în activităţi cu caracter fraudulos, cât şi identificarea şi verificarea beneficiarilor reali ai acestor companii, cu posibilitatea urmăririi traseelor de fraudă şi de mutare a profiturilor în alte jurisdicţii. Intensificarea acţiunilor de control în domeniul preţurilor de transfer, inclusiv prin gestionarea eficientă a informaţiilor obţinute ca urmare a utilizării instrumentelor de cooperare administrativă.”, anunță ANAF.
Prin aceste noi instrumente de control, ANAF dorește o mai bună eficientizare a proceselor de verificare a persoanelor fizice. Metodele, mai spune instituția, se vor folosi și la controalele asupra persoanelor juridice, pasibile de fraudă.
Noile măsuri vor eficientiza și acțiunile de executare silită asupra persoanelor fizice care au datorii majore către bugetul de stat, și venituri ilicite și nedeclarate.
”Prin noua strategie se dorește eficientizarea acţiunilor de executare silită destinate recuperării arieratelor fiscale. Din perspectiva conformării voluntare s-au creat numeroase instrumente privind procesul de administrare fiscală. Astfel că, din punct de vedere al acţiunilor de executare silită destinate recuperării arieratelor fiscale şi în egală măsură, în ceea ce priveste prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, acţiunile ANAF se vor derula în sistem integrat vizând atât persoanele juridice, cât şi persoanele fizice care au calitatea de asociaţi, administratori până la beneficiarul real, în condiţiile legii.
Această modalitate de investigare a comportamentelor fiscale necorespunzătoare va aduce cu certitudine o eficienţă sporită în ceea ce priveşte colectarea veniturilor la bugetul general consolidat, din sfera ANAF. ”, se mai spune în comunicat.