Diana Șoșoacă surprinde cu o nouă reacție surprinzătoare în Parlament. Ce declarații incredibile face fostul membru al formațiunii AUR acum? „Nu de alta, dar Guvernul este numit, iar parlamentarii sunt reprezentanţi ai poporului. Iar noi veneam cu nişte solicitări.”
Senatoarea independentă a declarat în cursul zilei de marți în cadrul plenului Senatului unde a dezbătut moțiunea simplă împotriva ministrului Economiei. Cea din urmă a menționat că de la această moțiune a învățat să aibă grijă cu cine vorbește, astfel că „este posibil ca oricine să fie securist”.
Senatoarea a mai detaliat că nu oricum în Parlament există „o putere dictatorială.” Fostul membru al formațiunii AUR a declarat că aceasta a mai fost încă o zi pierdută, o zi care ar fi fost atribuită rezolvării problemelor esențiale ale României.
„De la această moţiune am învăţat să am grijă cu cine vorbesc pentru că e posibil ca oricine să fie securist. Să am grijă pentru că toţi cei de aici sunt vinovaţi pentru cei 31 de ani în care Ministerul Economiei a fost disfuncţional. Claudiu Năsui nu prea ştie cum e cu legalitatea ministerului pe care îl conduce pentru că atunci când şi eu şi domnul Terheş ne-am dus să vorbim despre mineri, dânsul nu a vrut să ne răspundă.
Nu de alta, dar Guvernul este numit, iar parlamentarii sunt reprezentanţi ai poporului. Iar noi veneam cu nişte solicitări. Am mai pierdut încă o zi, în loc să rezolvăm problemele esenţiale ale României, întrucât această moţiune din păcate nu va trece. Nu va trece pentru că avem aici o putere dictatorială”
Diana Șoșoacă
Senatoarea aleasă pe listele AUR a râs la declarațiile lui Marcel Ciolacu ce sugerau că ea are o figură bună și că nu ar avea nimic împotrivă să se înscrie în Partidul Social Democrat. Diana Șoșoacă a declarat că toate formațiunile o vor, dar deocamdată îi este bine independentă și crede că a reușit să schimbe multe lucruri singură, astfel că PSD trebuie să treacă prin schimbări majore pentru ca ea să li se alăture.
Încă o pretenție în dreptul lor ar fi solicitarea să iasă public să-și recunoască vina și să-și asume ce s-a întâmplat pe parcursul unui an de zile în România, „inclusiv vina morților din spitale”: „În aceste condiții putem vorbi cât de cât de un partid curat”, a mai spus aceasta.