Cumva aflat printre privilegiați, celebrul Horia Brenciu s-a vaccinat pe 8 martie, de Ziua femeii. Dar ceea ce s-a dorit a fi o zi de sărbătoare s-a transformat într-un mic scandal pe rețelele de socializare.
Nu se știe cum și de ce, dar pe 8 martie celebrul Horia Brenciu anunța pe rețelele de socializare că s-a vaccinat, ca un cadou pentru cea care-i este parteneră de viață. Anunțul vedetei, din păcate, a generat pe rețelele de socializare un adevărat val de comentarii dure la adresa sa. Motivul este foarte simplu.
Nefiind angajat într-unul din sistemele de necesitate maximă, nu era necesară vaccinarea sa acum. Ar fi trebuit să se încadreze în cea de-a tria serie de vaccinare, ca toți ceilalți, având în vedere că are și 48 de ani, deci nu se încadra nici la cei cu risc.
”Veni, vidi, vaccin, vici! Și dacă doriți să nu simțiți înțepătura, “My way” merge de minune! Mulțumesc soției pentru suport! PS – vaccinat de 8 martie… N-am anticipat asta. Ce nu fac eu pentru sexul frumos?!”, scria Horia Brenciu pe Instagram.
Jovial, ca de obicei, și pregătit să împartă cu fanii noua realizarea, Horia Brenciu nu și-a imaginat valul de comentarii dure la adresa sa, în contextul situației de fapt. Este deja cunoscut faptul că au rămas nevaccinați faorte mulți oameni în vârstă, iar listele deja sunt pline și mulți în așteptare. reacțiile internauților au venit exact pe acest fond, multe dintre ele fiind chiar foarte dure.
„Cât v-a costat să vă vaccinaţi? Mama are 75 de ani şi nici acum nu a fost vaccinată şi nici nu a reuşit să fie programată de doctorul de familie deoarece nu mai sunt locuri!”
„Păcat. Şi dacă tot te-ai filmat… trebuia să îţi pui tricou negru. Prietenii ştiu de ce. Sauuuu…. făceai vaccin… că eşti liber să faci ce doreşti… dar nu te filmai”, au fost câteva comentarii.
Horia Brenciu, la fel de sincer și de direct a răspuns majorității comentariilor, după cum urmează:
”Nu m-a costat vaccinarea. Am aşteptat cuminte programarea”, sau
„Îţi faci prea multe probleme! Pe bune! relaxează-te! Ai o viaţă în faţă! Trăieşte-o!”, sunt doar o parte din comentariile lui Horia Brenciu.
Reacțiile fanilor, pe Instagram, au fost multe, unele ironice, altele critice și dure, ca cele de mai sus, dar Horia Brenciu a încercat să explice și să le răspundă la fiecare în parte, în felul său caracteristic, plin de haz.