Apariția urșilor printre turiști a devenit un obicei periculos în stațiunile de munte din România, motiv de îngrijorare pentu toată lumea. Un schior a fost alergat ieri de un urs pe o pârtie l din Predeal, preț de mai multe minute. Deși a încercar să-l alunge, ursul se îndrepta cu mai mare viteză către acesta.
Un instructor de schi a zărit ieri un urs, în timp ce ieșea din pădure și se îndrepta către pârtia de schi. Bărbatul a reușit să filmeze întreaga scenă, iar mai apoi a făcut-o publică. Din fericire, schiorul și-a păstrat calmul și a încercat să țină animalul cât mai departe de grupul pe care îl coordona, dar cu toate acestea, animalul se apropia cu pași repezi de oameni.
În urma imaginilor publicate, ministrul Mediului a vorbit la Digi24 despre acest episod nefericit, dar și despre cum se poate rezolva. Tanczos Barna susține că ursul poate fi relocat, dar nu se va întâmpla decât să fie mutat pericolul. Ministrul susține, de asemenea, că România are cea mai mare populație de urși din Uniunea Europeană.
Minstrul susține că imaginile filmate reprezintă o situație cu adevărat periculoasă, care se poate transforma într-o adevărată tragedie. Din păcate, animalele sunt și ele niște victime ale dezinteresului din partea Ministerului Mediului, care timp de șase ani nu a reușit să ia nicio măsură în acest sens, nici măcar să oprească turismul motorizat din habitatul animalelor.
„Domnul acesta a făcut un gest eroic aproape, poate și ușor inconștient la un moment dat de consecințele care pot apărea. Din păcate, vedem tot mai multe asemenea situații, iar pericolul este unul real, iminent. E o situație extrem de periculoasă pentru că la prima vedere este drăgut, haios, frumos, dar dacă se sperie, omul cade, se poate întâmpla o catastrofă.
Pericolul este din ce în ce mai mare, iar Ministerul Mediului în ultimii 6 ani, din păcate nu a făcut nimic. Nu a făcut nici măcar evaluarea cantitativă a populaţiei de urs, nu există în ultimii 5 ani nicio măsură implemetată de protejare a habitatelor şi asigurarea zonelor de linişte. Nu au reuşit să scoată turismul motorizat din pădure – ATV-uri, maşini de teren, plimbări cu zeci de ATV-uri şi cu maşini de teren în zone de protecţie.
Deci nu s-a întâmplat practic nimic în ultimii 5 sau 6 ani pentru o specie aflată la vârful lanţului trofic, fără niciun duşman, pentru că singurul duşman este omul, omul care s-a retras din evaluarea şi din managementul speciei. A nu face nimic nu este o soluţie”, a spus Tanczos Barna, la Digi24.
Vezi imaginile video cu ursul în timp ce aleargă schiorul (Sursă video: Facebook Stoica Adrian)