18 feb. 2021 | 17:52

EXCLUSIV Adevărul despre ”Dan Diaconescu, aruncat la tomberon de Tolea Ciumac”. Ce regie a stat în spate

Monden
EXCLUSIV Adevărul despre ”Dan Diaconescu, aruncat la tomberon de Tolea Ciumac”. Ce regie a stat în spate
Adevărul despre scena în care Tolea Ciumac l-a aruncat în tomberon pe Dan Diaconescu

Claudiu Bogdan, pe care îl știți de la cârma fostului matinal ”Zori de zi!”, duce, de 8 ani, dorul televiziunii. A lucrat vreme de 13 ani la OTV, post de televiziune care însă nu mai emite din 2013, de când celebrul prezentator și patron al postului tv, Dan Diaconescu, a avut probleme serioase cu legea.

Claudiu a dat timpul înapoi și a povestit, cu nostalgie, pentru playtech.ro, despre perioada de glorie, în care OTV înregistra audiențe uriașe: ”De dragul audienței, Dan Diaconescu era dispus să se lase băgat și-n tomberon, de uriașul Tolea Ciumac, luptător K1”, ne-a spus Claudiu, care își dorește o revenire pe micul ecran. El ne-a mai vorbit și despre afacerile cu imobiliare, care merg bine chiar și la vreme de pandemie, dar și despre frumoasa lui familie.

Adevărul despre momentul în care Tolea Ciumac l-a aruncat la tomberon pe Dan Diaconescu

Claudiu Bogdan: ”Am lucrat 13 ani la OTV, câte trei ore zilnic, de direct, știe toată lumea ce am făcut, dar de opt ani nu am mai găsit un loc de muncă la un post tv”

Claudiu Bogdan și soția lui, Coca Cristina, foști prezentatori ai emisiunii matinale ”Zori de zi”, au fost nevoiți să renunțe la televiziune, în urmă cu opt ani, odată cu suspendarea postului OTV. Claudiu nu și-a mai găsit, de atunci, un loc de muncă în televiziune, nimeni nu i-a întins o mână de ajutor, în ciuda vastei experiențe:

”Televiziunea a fost cea mai mare plăcere a mea, am făcut și radio, dar tot în fața camerelor de filmare mă simt cel mai bine. Am lucrat 13 ani la OTV, câte trei ore zilnic de direct, știe toată lumea ce am făcut, dar în acest răstimp nu am mai găsit un loc de muncă la un alt post tv. Eu, de fapt, fac și acum, zilnic, în mintea mea, emisiuni”, ni s-a confesat Claudiu Bogdan, în interviul pentru Impact.ro.

Claudiu s-a dedicat familiei

Claudiu și soția lui, Cristina Coca, care i-a fost și colegă de prezentare la OTV, au profitat însă de această pauză de televiziune, dedicându-se copiilor, fiica lor fiind balerină, iar fiul, un fotbalist foarte talentat:

”Ei, sărăcuții, ne tot întrebau, când lucram la OTV, de ce nu îi ducem la grădiniță și la școală, de ce dimineața nu ne găsesc în casă, când se trezesc, de ce trebuie să aibă bone, angajasem niște femei care să se ocupe de ei, până reveneam acasă. Eram, recunosc, tată de vacanțe pentru cei doi copii ai mei, doar acolo eram ca o familie adevărată!”, a completat Claudiu mărturisirea pentru Impact.ro.

Dar, Claudiu nu duce lipsa banilor, dimpotrivă, se poate mândri cu performanța de a trăi onorabil, din imobiliare:

”Ne ocupăm cu construcția de clădiri, nu foarte înalte, pentru firmele mici, sediile sunt în București, așa că merg bine. Am prins prețuri foarte bune, când am cumpărat clădirile pe care le-am renovat, ori terenurile, nu am făcut împrumuturi bancare, am reinvestit doar ce am câștigat din chirii”, a mai completat el.

Ce spune despre fostul prezentator de la OTV?

Despre fostul lui șef, Dan Diaconescu: ” Nu-mi aduc aminte ca vreodată să mă fi certat sau să-mi zică ceva rău, deși am mai făcut și eu porcării. Din păcate, lui Dan i-au luat și postul OTV și pâinea de la gură, ca ziarist”. Claudiu a rămas în relații bune cu fostul lui șef, Dan Diaconescu:

”Rămăsese să ne vedem la o cafea, să mai povestim. Din păcate, până în 2025 el nu poate face nimic, încă patru ani de acum înainte nu are voie să revină pe micul ecran. Dar, sincer vă spun, când se întoarce, mă întorc și eu la el. Dan a mai avut postul OTV suspendat, la începutul anilor 2000.

Atunci, eu și Cristina ne-am găsit alte locuri de muncă, tot în televiziune, dar când a redeschis ne-am și întors. Dan, ca șef, e pâinea lui Dumnezeu. Nu-mi aduc aminte ca vreodată să mă fi certat sau să-mi zică ceva rău, deși am mai făcut și eu porcării.

Nu cred că poate vreun om care să zică ”Dan Diaconescu e un nenorocit, și-a bătut joc de mine”, când a lucrat cu el. În 2013, sediul OTV a fost sigilat, s-a pus sechestru, am vrut să ne luăm lucrurile personale, din studio.

Până la urmă am reușit să ne recuperăm fotografiile cu copiii, din decor. Sediul OTV fusese vandalizat, scaunele erau cu fundul în sus, se vedea că cineva făcuse totul cu răutate, părea o răzbunare. Din păcate, lui Dan i-au luat și postul OTV și pâinea de la gură, ca ziarist”.

Ce spune despre scena care a rămas în mintea românilor și azi?

Cea mai savuroasă scenă de la OTV a fost, de departe, cea din 2009, în care vestitul luptător Tolea Ciumac a vrut să-l bage-n tomberon pe Dan Diaconescu. Mulți au crezut că a fost regie, căci Dan zâmbea, nu părea speriat. Iată ce povestește Bogdan, despre celebrele secvențe, filmate în direct, cu cei doi protagoniști:

”Nu a fost regie, cum se crede. Când am ajuns, a doua zi dimineață, la OTV, pentru emisiunea mea, mi-am dat seama că ceva nu este în regulă, încă de la intrare. Am fost întâmpinat de doi bodyguarzi bărbați, înainte la pază era doar o femeie. Dan nu se temea de nimeni, era relaxat, de aceea nu avea o armată de paznici. Apoi, am văzut geamurile sparte, aflasem că trecuse Tolea prin ele.

Mi-a povestit cameramanul care lucrase în seara cu bucluc pentru emisiunea lui Dan că au încercat cu toții să-l oprească pe Tolea, dar că în regie erau doar câțiva tineri, cum să-l oprești pe Tolea? El a intrat în studio, l-a amenințat pe Dan să se potolească, să nu mai spună prostii la adresa lui, să nu mai vorbească despre el în emisiune, apoi, a deschis capacul tomberonului, l-a apucat pe Dan, care e slăbuț, și a vrut să-l bage în coșul de gunoi.

Dan nu s-a speriat, a avut acea sclipire de jurnalist, s-a lăsat pe mâna lui Tolea, pentru audiență. Ce putea să-i facă mai mult? După care, Tolea a plecat, s-a răcorit. Eu, dacă aș fi fost în locul lui Dan, cred că m-aș fi speriat, aș fi oprit totul, mă gândeam la autoconservare, să nu pățesc ceva, dar Dan Diaconescu s-a bucurat ca totul a fost în direct. Jurnalistul din el s-a activat brusc!”, a mai adăugat acesta.

Pentru secvențele cu bucluc, OTV a intrat atunci în vizorul CNA, postul de televiziune fiind amendat cu suma de 5.000 de lei, pentru ”instigare la violență”.

Tolea Ciumac a vrut să se răzbune pe moderator?

Luptătorul Tolea Ciumac a povestit, în urmă cu doi ani, într-un interviu pentru fanatik.ro, despre scena care i-a adus celebritatea:

Dan spunea că aduce probe că am omorât-o pe Elodia! Nu avea nimic, vă dați seama. Așa a început scandalul la OTV. Deși știau că este o aberație, tot insistau pe acest subiect.  Eu chiar am încercat să îi explic că Magda spunea acele lucruri ca să se răzbune pe mine. Au continuat să o țină pe a lor.

Mi-a făcut mult rău ca imagine. Oamenii treceau trotuarul pe partea cealaltă când mă vedeau, așa eram perceput. Am vrut să îi distrug și eu imaginea, și mi-a ieșit. Mulți ziceau cum am reușit să intru în studio atât de ușor, și cu tomberonul după mine! Păi, nu avea bani să plătească angajați serioși la pază!”.

Dan Diaconescu a fost condamnat la cinci ani și șase luni de închisoare, pentru șantaj, dar a fost eliberat condiționat după doi ani Dan Diaconescu a fost condamnat la cinci ani şi şase luni de închisoare cu executare, pentru şantajarea lui Ion Moţ, fost primar al comunei arădene Zărand, precum şi a omului de afaceri Paul Petru Ţârdea. În 2017 a fost eliberat condiționat, însă până în 2025 nu poate reveni pe micul ecran.

Parteneri
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Decizie fără precedent a BEC. Un candidat la președinție trebuie să șteargă toate materialele de promovare online
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Unica.ro
Ultima romanță din Bucureştiul boem. Românii încă plâng în hohote când o ascultă. Video
EVZ.ro
Adriana Bahmuțeanu, primele declarații după ce băieții ei au fost luați de Protecția Copilului. Fosta soție a lui Silviu Prigoană nu și-a văzut nici acum fiii
Spynews
Statul îți IA BANII. Românii n-au dreptul la ei, deși i-au câștigat corect. Nu poți contesta
Capital.ro
Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Copiii ei au fost scoși din casa tatălui decedat. Ce se întâmplă acum cu Eduard și cu Maximus
Avantaje
Putin se RĂZBUNĂ! RACHETA rușilor care a SPERIAT țările NATO
Mediaflux
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro