Tragedie imensă în Bistrița-Năsăud, acolo unde un adolescent în vârstă de 14 ani a decis să-și ia viața prin strangulare. Descoperirea a fost făcută de niște rude, băiatul fiind găsit atârnat într-un ștreang, chiar în grădina casei sale.
Imagini de coșmar au trăit membrii unei familii din satul Răcăteșu, comuna Târlișua, județul Bistrița-Năsăud după ce și-au văzut băiatul spânzurat în fața casei. Oamenii sfâșiați de durere au chemat imediat Salvarea în speranța că o minune se mai poate întâmpla în cazul copilului lor.
La sosirea medicilor, aceștia nu au putut decât să declare decesul băiatului, dat fiind faptul că băiatul nu prezenta niciun semn vital. Potrivit reprezentanților Ambulanței, tânărul prezenta pete cadaverice și rigiditate, semne că nimic nu l-ar mai fi readus la viață pe băiatul atârnat de copacul din curtea casei.
“Din păcate, nu s-a mai impus începerea protocolului de resuscitare, copilul prezentând pete cadaverice şi rigiditate, astfel încât echipajul medical a declarat decesul acestuia la locul solicitării”, a transmis purtătorul de cuvânt al SAJ, Ciprian Păcurar.
Potrivit primelor informații, familia nu știe ce anume ar fi putut să îl determine pe băiat să comită un asemenea gest. Polițiștii au demarat o anchetă prin care să afle cauza morții. Autoritățile vor lua legătura cu persoane din anturajul băiatului, dar vor căuta, de asemenea, orice indicii care îi pot conduce către aflarea adevărului.
Din păcate, sinuciderile în rândul tinerilor cresc de la zi la zi, astfel că depresiile prezente în această perioadă greu încercată și-au pus amprenta.
În urmă cu o săptămână, un tânăr de 16 ani a fost găsit spânzurat de bunica sa, după o ceartă sau o despărțire pe care ar fi avut-o cu iubita sa. Potrivit cunoscuților, băiatul nu ar fi putut suporta problemele în dragoste, astfel că a decis să-și ia viața, provocând o durere nesfârșită familiei. La sosirea medicilor, băiatul nu mai prezenta semne vitale, iar medicii au fost obligați să declare decesul.
„La data de 8 februarie a.c., în jurul orei 08.30, polițiști din cadrul Secției 4 au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană ar fi decedată în imobilul său de pe strada I.L. Caragiale. Pe trupul neînsuflețit nu au fost identificate urme de violență. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală”, a transmis poliția, prin intermediul unui comunicat.
Cei care l-au cunoscut susțin că băiatul provenea dintr-o familie dezorganizată, acesta locuind doar cu bunica, în timp ce mama sa era plecată la muncă în străinătate.