Suntem martorii unei scumpini generalizate a materiilor prime, nemaivăzută de decenii, ceea ce înseamnă că producătorii prosperă pe cheltuiala consumatorilor. „Ne-am uitat până în urmă cu 50 de ani și n-am văzut niciodată ca atât de multe materii prime să se scumpească toate împreună.”
În Filipine, președintele Rodrigo Duterte a ordonat ca prețurile cărnii de porc și de pasăre să fie înghețate pentru a opri scumpirea alimentelor în plină ascensiune. În Rusia, șeful de stat Vladimir Putin a cerut suprataxarea exporturilor de grâu, porumb și orz, în speranța că va încetini inflația la alimente. Pe burse, cotațiile materiilor de bază, de la minereu de fier până la oțel sau soia, sunt în creștere din luna martie, ajungând la maximele ultimelor șase ani.
Petrolul este tranzacționat la prețurile de dinainte de criză, sprijinit de cererea în continuă majorare din China. Prețurile materiilor prime urcă în tandem și investitorii se așteaptă ca tendința să persiste. Acum umblă vorba despre un ”superciclu”, cum a fost cel din anii 2000, când cotațiile petrolului și metalelor au atins la maxime record din cauza faptului că industrializarea rapidă a Chinei a luat pe nepusă masă industria. Piața este alimentată cu cheltuieli guvernamentale și cu speranța că vaccinurile vor ajuta economiile lumii la repunerea pe picioare din pandemie.
„Ce credem că este important este că această revenire a preţurilor materiilor prime va fi începutul unui marş structural mai lung”, spun analiştii de la Goldman Sachs.
„Este ceva chiar neobişnuit. Ne-am uitat până în urmă cu 50 de ani şi n-am văzut niciodată ca atât de multe materii prime să se scumpească toate împreună”, a explicat Kurt Nelson, analist la SummerHaven.
„Ceea ce avem acum este o revenire ciclică produsă de refacerea stocurilor în Europa, SUA şi China şi susţinută de perturbările de aprovizionare”, crede George Cheveley, analist la Ninety One.
Cheveley a spus că o schimbare mai amplă va veni în doi-trei ani. Specialistul a explicat că un factor îngrijorător îl reprezintă politicile monetare și fiscale aplicate în timpul crizei, ce vor hrăni inflația, încurajând managerii de fonduri să se protejeze cumpărând materii prime folosite în mod normal în acest scop, cum ar fi petrol și metale.