În urma materialului video pe care l-a transmis de la o petrecere cu lăutari, Diana Șoșoacă a ajuns iar în atenția publică. În acel loc, petrecăreții se purtau ca înainte de pandemie, fără distanțare socială și fără măști de protecție. În ciuda criticilor care s-au ațintit asupra ei, senatoarea AUR a arătat că nu este atinsă de acuzații, ba mai mult, le-a recomandat tuturor cetățenilor să facă așa.
Senatoarea AUR a oferit primele declarații cu privire la imaginile video transmise în direct. Aceasta a subliniat faptul că pandemia ne-a răpit bucuriile vieții, un lucru absolut anormal. În urma postării sale, Diana Șoșoacă trage un semnal de alarmă către români, susținând că aceștia trebuie să revină la viață. Avocata a făcut referire și la pandmiile care au avut loc de-a lungul timpului, argumentând că lumea nu s-a sfârșit odată cu ele.
În plus, Diana Șoșoacă a explicat pe scurt datele în care a avut loc petrecerea, susținând că nu a încălcat nicio regulă.
„În primul rând, au fost zece minute transmise live, pe Facebook, tocmai pentru a da semnal României, să-şi revină la viaţă. Am avut numeroase infectări de-a lungul secolelor, nu s-a oprit viaţa pentru un virus, care, la acest moment, are o mortalitate de 0,026%.
Iaşiul este pe scenariul verde. România a început să funcţioneze doar pe culori. Restaurantele sunt deschise, au dreptul să participe 50% din capacitate, nu erau zeci de oameni. Restaurantul nu era închiriat pentru petrecerea soţului”, a declarat în exclusivitate Diana Şoşoacă, la RomaniaTV.
Diana Șoșoacă a aruncat vina pe Raed Arafat, pe care îl acuză că i-a agresat verbal prietenii prezenți la acea petrecere. În cele din urmă, avocata concluzionează asupra faptului că românii trebuie să revină șa realitate, să râdă și să se distreze.
„Domnul Arafat are un ego mare şi nu i-a convenit că i s-a făcut dedicaţie şi acum poliţia face abuzuri. Îmi sună prietenii şi urlă la ei, le spune Mişcă-te la Poliţie, dacă nu, vezi ce păţeşti. prietenii mei au avut curajul să spună: Cine sunteţi voi să ne vorbiţi aşa? Dacă vreţi să ne citaţi, venim cu avocaţi.
Eu nu aveam nevoie de publicitate. Acel video a fost făcut special pentru a da un semn de normalitate. Lumea trebuie să râdă, să se distreze. Nu se poate să trăim într-o stare de abuz psiho-emoţional”, a adăugat avocata Diana Şoşoacă, la RomaniaTV.