Anamaria Prodan a zis ieri la digisport.ro că Becali îi dăduse asigurări că nimeni nu o să intervină peste ea în transferul lui Dennis Man, dar Gigi Becali a părut că a uitat de cele promise.
”Îmi zicea ‘tată, la Dennis Man vei câștiga bani că m-ai ajutat mereu. Nimeni nu se va atinge de jucătorul tău, cât trăiesc eu. Giovanni nu are voie să se atingă de el.’ Când îmi aduc aminte ce-mi spunea, mă ia plânsul. Eu sunt cel mai profesionist om cu care Gigi Becali a lucrat în viața lui anostă și mică. E un transfer făcut de mine, de la A la Z”, a spus Anamaria Prodan.
Mai mult decât atât, aceasta este de părere că Gigi Becali a plănuit totul și a scos-o din schemă anunțând că Parma oferă 13 milioane de euro doar pentru a scăpa de ea. Aceasta avea ofertă de 10 milioane de euro pentru fotbalist, iar acum zice că suma reală este chiar mai mică.
”Nu, nu cred că asta este suma de transfer (n.r. – 13 milioane de euro). Din informațiile mele, nu. Dacă tot s-au apucat să vorbească, să fie sinceri până la capăt. Și-au bătut joc de munca mea de opt luni, dar lucrurile nu vor rămâne așa. Vrea Gigi să-mi dea 100 de mii euro? Ii dau eu lui 200 de mii. Suma pe care el trebuie să mi-o dea este de peste un milion de euro. Normal că lucrurile nu vor rămâne așa, nu își bate nimeni joc de munca mea”, a spus Anamaria, potrivit playsport.ro.
Impresara a mai afirmat pentru digisport.ro, că banii i-au furat mințile lui Gigi Becali și că acesta se folosește de credință ca să mintă și să înșele oamenii.
”Pe mine nu mă interesează un milion, 13 sau 200, pentru că eu m-am născut milionară. Nu am devenit, eram. De asta sunt eu relaxată, iar Gigi e crispat după bani. El trăiește în minciună, dar s-a ascuns după Dumnezeu și credință. Se folosește de credință să facă rău, să arunce cu noroi în orice om bun, care muncește cinstit. Păcălește pe toată lumea. Gigi Becali este avar după bani, disperat, cu ochii injectați”, a mai declarat Anamaria Prodan.
”La cum l-am văzut pe Gigi Becali, mă aștept să-i distrugă pe jucătorii mei de la FCSB. Ura și invidia pe care le are i-au înecat sufletul! Nu știu ce biserică sau cine îl mai poate salva. Eu am zis odată să-i dea Dumnezeu după sufletul său hain și FCSB a pierdut șapte meciuri la rând”, a adăugat ea.
Amintim că Darius Olaru, Iulian Cristea, Ionuţ Panţîru, Lucian Filip şi Andrei Vlad sunt fotbaliștii de la FCSB care sunt reprezentați de Anamaria Prodan.