28 ian. 2021 | 10:08

Serghei Mizil, clipe șocante într-un spital covid. Ce făceau doctorii, chiar sub ochii lui: e de necrezut

Știri generale
Serghei Mizil, clipe șocante într-un spital covid. Ce făceau doctorii, chiar sub ochii lui: e de necrezut
Serghei Mizil acuză autoritățile de exagerări

Din păcate, printre multele victime în fața virusului COVID-19 s-a numărat și celebrul Serghei Mizil. Într-un final Mizil a scăpat cu bine de infecție, dar poveștile din spital relatat, parcă vin din filmele de groază.

”Doctorii, în halat, își dădeau măștile jos, fumau”

Serghei Mizil, una din cele mai populare personaje din media românească, a avut și el, din păcate, de suferit de pe urma infecției COVID-19. Într-un interviu recent acordat celor de la Antena Stars, despre cum a fost experiența sa. În același timp a vorbit și despre situația din spital văzută de acsta, cu ochii lui. Realitatea descperită de Serghei Mizil în spital este cu totul alta decât cea care este des prezentată la TV.

”Când am făcut, am zis să nu stau ca găina în casă, am și eu niște relații și am zis: hai, mă, să mă duc la un spital de COVID. Nu-i dăm numele, e spital mare numai de COVID în București. Ajung la poartă, portarii fără mască! «Ce faci aici, nea Serghei, aici nu intri decât dacă ai COVID. » «N-am COVID, mă, dar mă așteaptă cineva să-mi facă analizele… Adică am COVID, dar nu sunt confirmat, să văd acum»… Mă uitam la ei: mă, dacă e spital de COVID, cum să vorbești cu oamenii, tu fără mască?

Știam, la televizor, urlau că e full totul… Era un container făcut lângă spital. Am stat o jumătate de oră, singuri, zic: mă, ne-or fi băgat ăștia la protocol. Așteptam să vină bolnavii de COVID. O căldură de muream, eram în maiouri. Mergem la plămâni, nici dracul nu era. Doctorii, în halat, își dădeau măștile jos, fumau. Mi-a zis că am COVID și vorbea cu mine… «dom’le, fumezi?», «da, dom’le, fumez»… au început să fumeze, erau 5-6 medici într-o cameră, acolo, doctorii râdeau, fără măști.”, a povestit Serghei Mizil la Antena Stars.

Serghei Mizil acuză autoritățile de exagerări

Serghei Mizil este recunoscut pentru stilu-i caracteristic de a povesti lucrurile, dar nu este învățat să mintă, mai ales când este vorba de lucruri serioase. Declarațiile sle de la Antena Stars au fost menite să scoată în evindeță, spune el, exagerarea cu care au fost prezentate multe informații către public. După experiența avută chiar de el în spital, și după cele văzute, Serghei Mizil acuză autoritățile de multele exagerări propagate în spațiul public.

”Fii atent teorie: cică dacă fumezi, iei mai greu COVID. Și m-am dus acasă… bă, ce arată ăștia la televizor, câtă panică fac ăștia. Eu nu vorbesc de ATI, acolo o fi aglomerat, dar spitalul trebuia să fie plin cu sute de oameni care să vină să vadă, să le facă, să le ia sânge… Nimeni nu era.

Până la urmă, toți care au murit sau care au forme foarte grave, toți au avut probleme, chiar dacă erau tineri. Aveau probleme, ori cu plămânii, ori cu diabetul, ori grași. Unul care are astm și jumătate din plămâni terminați, și de la o răceală moare”, a mai spus Serghei Mizil.

Parteneri
Cine este omul care va candida în locul lui Călin Georgescu dacă CCR menține decizia BEC. Este luat în calcul de suveraniști
Redactia.ro
Schimbări drastice la bordul aeronavelor WizzAir. Toți pasagerii trebuie să știe acest lucru
Click.ro
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
„Jur să-mi apăr țara chiar cu prețul vieții”. Oana Zăvoranu, live din mijlocul protestatarilor pro-Georgescu. Ce a făcut bruneta, în centrul Bucureștiului. Totul s-a văzut pe internet!
Unica.ro
Cel mai mare viscol din toate timpurile. Nămeți de peste 15 metri, 400 sute de morți
EVZ.ro
Costel Biju își însoară băiatul! Cine îi va fi naș băiatului artistului / VIDEO
Spynews
Elena Udrea a fost trădată. Era în pericol. Plicul pe care l-a primit fostul ministru
Capital.ro
Minerva și-a pregătit înmormântarea în detaliu. Informații de ultimă oră și dorințele bizare ale astroloagei, lăsate cu limbă de moarte
Avantaje
Pensii tăiate începând cu luna aprilie? Anunțul Guvernului
Mediaflux
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Spynews.ro
Băutura bogată în colagen care întinerește pielea și fortifică oasele în doar o lună. Conține un ingredient cheie, pe care îl găsești la 2 lei în magazine
Realitatea.net
Campanie de dezinformare după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu de către BEC. Ce zice Poliția Română
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro