Laura Bretan, una dintre câștigătoarele concursului ”Românii au Talent”, de la Pro TV, este în doliu după moartea bunicii sale. Omagiul copleșitor adus uneia dintre cele mai dragi ființe pentru ea.
Stabilită în Chicago de o perioadă bună de timp, Laura Bretan a împărtășit cu admiratorii de pe Instagram o veste nefericită. Solista a dezvăluit că se află într-o perioadă delicată după ce bunica ei a încetat din viață. Aceasta a publicat și o imagine cu ființa iubită, în descrierea căreia a notat un mesaj în limba engleză. Traducerea este: „Mă doare inima și îmi va fi dor de tine atât de mult…dar eu știu că tu ai plecat ca să fii cu Iisus acum. Te voi iubi mereu, Bunica”.
Apropiații și fanii tinerei artistei au copleșit-o cu gânduri și condoleanțe: „Îmi pare rău pentru pierderea ta, mama mea a murit marți dimineața”, “Cele mai profunde empatii ale mele, Laura. Mă voi gândi la tine”, “Condoleanțe, draga mea. Dumnezeu este cu familia ta în această perioadă grea, amintește-ți asta!”.
„Tatăl meu lucrează în construcții. Ambii părinți s-au născut în România, apoi au plecat în Statele Unite. Primul care a plecat din țară a fost bunicul, pe timpul lui Ceaușescu, și a luat proba pentru America. La un an distanță au venit și părinții. Bunicul nu mai trăiește acum, e cineva la care țin foarte tare. Era o conexiune între noi, stăteam în aceeași casă, am crescut cu el, m-am învățat cu el. Îmi aduc aminte că el călătorea mult și venea des în România.
Întotdeauna îmi aduce o carte sau ceva special din România, îmi povestea despre țară. El nici nu accepta să vorbesc în engleză. Și cu părinții mei vorbesc în românește. Îmi amintesc de bunicul că era un om cald, liniștit. Și lui îi plăcea foarte mult muzica. Îmi aduc aminte că în ultimele lui zile îmi zicea să vin lângă el și să-i când o piesă.
Pentru mine și acum e greu că mai am porniri să-l sun și nu va răspunde. Știu, însă, că întotdeauna va fi îngerul meu păzitor și că e bine acolo, că acolo nu simte lovitura asta. Viața lui a fost destul de grea și acolo sigur are pace”, a povestit aceasta într-un interviu pentru ”Garantat 100%”.