Bacalaureatul 2019 se apropie de final, iar astăzi este ultima zi de emoții. Examenul se va încheia cu proba la alegere a profilului.
4 iulie, ultima zi de bacalaureat 2019
Absolvenții clasei a 12-a susțin în data de 4 iulie ultima probă a examenului de Bacalaureat 2019, cea la alegere a profilului. Viitorii studenți au avut de ales între 11 materii. Mai bine de 136.000 de absolvenți de liceu s-au înscris pentru a susține probele scrise la BAC. Dintre ei, 116.316 din promoția curentă și 19.771 din cele anterioare.
Elevii vor intra în sălile de examen începând cu ora 7:30, iar subiectele au fost deja împărțite la această ora. De menționat este că subiectele pentru proba la alegere a profilului sunt elaborate de către Centrul Național de Evaluare și Examinare ce stabilesc ținându-se seama de câteva criterii.
Cele 11 materii din care elevii au avut de ales:
- geografie
- fizică
- chimie
- biologie
- anatomie
- informatică
- economie
- logică
- socialogie
- filosofie
- psihologie
Criteriile în funcție de care se stabilesc subiectele pentru Bacalaureat:
- să fie în concordanţă cu programele şcolare şi cu programele de bacalaureat, aprobate şi publicate de MECTS
- să fie proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacitatea candidaților de analiză, de sinteză, abstractizare și generalizare din partea candidaților
- să asigure o cuprindere echilibrată a materiei studiate, să aibă grad de complexitate corespunzător conținutului programelor de bacalaureat, pentru a fi tratate în timpul stabilit, să solicite demonstrarea competențelor prevăzute în aceste programe
- să permită tratarea lor în timpul acordat candidaţilor pentru rezolvare la probele scrise: 3 ore
Absolvenții de clasa a 12-a au de ales din 11 materii
Rezultate:
- 8 iulie 2019 – se afișează rezultatele, iar până la ora 12:00 se depun și contestațiile între ora 12:00 și 16:00
- 9 – 12 iulie 2019 – se soluționează contestațiile
- 13 iulie 2019 – se afișează rezultatele finale în urma evaluării contestațiilor depuse de elevi
A doua sesiune a examenului de Bacalaureat 2019 structură:
- 15 – 19 iulie: înscrierea candidaților
- 26 iulie: înscrierea candidaților care au promovat examenele de corigențe
- 21 august: limba si literatura română – proba Ea) – proba scrisă
- 22 august: limba si literatura maternă – proba Eb) – proba scrisă
- 23 august: proba obligatorie a profilului – proba Ec) – proba scrisă
- 26 august: proba la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – proba scrisă
- 27 și 28 august: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
- 29 august: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
- 30 august și 2 septembrie: evaluarea competențelor digitale – proba D
- 2 – 3 septembrie: evaluarea competențelor lingvistice într-o limba de circulație internațională – proba C
- 3 septembrie: afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:00)
- 3 – 6 septembrie: rezolvarea contestațiilor
- 7 septembrie: afișarea rezultatelor finale