Una dintre cele mai longevive vedete autohtone de televiziune, Dan Capatos, nu a mai revenit pe micile ecrane în această săptămână, deşi serile de luni, marţi şi miercuri sunt ale lui, prin tradiţie. Absenţa prezentatorului show-ului nocturn ”Xtra Night Show”, de la Antena 1, nu a trecut neobservată, aşa că au apărut deja zvonuri privind un posibil divorţ între cele două părţi. Iată ce ne-au declarat, în exclusivitate pentru PlayTech.ro, surse din Antena 1.
În cele 25 de sezoane, de când se află la pupitrul emisiunii „Un show păcătos”, realizată între 2007 şi 2016, şi mai apoi redenumită, în ianuarie 2017, „Xtra Night Show”, Daniel Capatos nu a absentat niciodată nemotivat la întâlnirea cu publicul. Iar când a ajuns pe patul de spital, în ianuarie 2019, din cauza unei enterocolite, actorul Cătălin Bordea, cu care face o echipă pe cinste, l-a înlocuit cu succes.
Cei doi, care sunt și buni prieteni, duc o luptă grea pe audiențe, cu atât mai mult cu cât emisiunea se difuzează târziu, în noapte.
”În cazul meu, tabloidizarea a venit firesc şi are o explicaţie extrem de simplă. În creierii nopţii, când îmi încep eu emisiunea, numai subiectele interesante, oamenii extravaganţi, eventualele scandaluri sau discuţiile aprinse pot ţine oamenii treji, în faţa televizoarelor”, povestea Daniel Capatos, într-un interviu.
Cum, însă, după Sărbători, Capatos nu a mai revenit pe micul ecran, fanii lui fac au început să facă tot felul de pronosticuri, unii dintre ei fiind fermi convinși că, la vreme de pandemie, show-ul lui ar fi fost scos din grila din programe a postului Antena 1.
Reporterii PlayTech.ro au aflat, în exclusivitate, de la surse bine informate, din trustul Intact, din care face parte postul Antena 1, care va fi soarta celebrului show tv, care aduce postului Antena 1 audiențe lăudabile.
”Au fost ceva discuţii uzuale, pe contract, reluate, ca de obicei, cu ocazia reînnoirii înţelegerii bilaterale. Acum se poate vorbi de o mică întârziere a calendarului. Dar cu puţină şanse, lucrurile ar putea reintra în normal de săptămâna viitoare, cel mai probabil de luni, 11 ianuarie”.
Dacă negocierile vor decurge bine, Dan Capatos vă va invită din nou la show-ul lui, în care vor fi ”tocate” scandalurile zilei, iar invitații, nume cunoscute din lumea mondenă, vor reveni cu povești tulburătoare.
La câteva ore de la prezentarea, în exclusivitate, a informației cum că emisiunea lui Dan Capatos, XNS, este în discuții cu șefii Antena 1, prezentatorul tv și-a liniștit fanii. Dan Capatos a publicat un mesaj în care le spune fanilor că va reveni pe micul ecran, dar pe alt post. Este vorba de Antena Stars, televiziune tot a trustului Impact.
“Aventura Xtra Night Show continuă cu sezonul 27! Emisiunea va fi mai frumoasă, mai spumoasă şi mai devreme acasă! Şi asta pentru că, din acest sezon, ora de începere va fi 22:30. Ne vom distra câte două ore pe seară, de luni până vineri, tot în casa Antenelor, dar în altă camera: Antena Stars.
Au fost extrem de multe mesaje din partea telespectatorilor fideli, în acest an greu pe care l-am tăit cu totii, supăraţi pe faptul că uneori stăteau să ne aştepte până la ora la care, în mod normal, emisiunea ar fi trebuit sa se termine. Din respect pentru ei, Xtra Night Show îşi va respecta statutul de cel mai longeviv Late Night Show din istoria televiziunii din România, de-acum şi din punct de vedere al duratei şi al orei de intrare.
Îi aşteptăm pe prietenii noştri dragi, aflati de partea cealaltă a ecranului să ni se alăture, de luni până vineri, de la 22:30 la 00:30, pe Antena Stars. Să ne dea Dumnezeu sănătate şi un an liniştit tuturor!”, a declarat Dan Capatos, conform spynews.ro.