Aela, una dintre fiicele lui Gabriel Cotabiță, a anunțat, marți, la Antena Stars, că tatăl său este inernat în spital, cu COVID-19. Noi informații despre starea de sănătate a solistului și cum trăiește familia aceste momente. „Nu avem cum să mergem să-l vedem.”
Gabriel Cotabiță (65 de ani) a fost diagnosticat cu COVID-19, a anunțat marți fiica acestuia, Aela.
„Sperăm să iasă totuși testul negativ cât de curând și să poată să se întoarcă acasă. Nu este o formă gravă, nu este intubat, nu este la ATI. Pur și simplu necesită să fie monitorizat, având și alte probleme de sănătate”, a declarat tânăra, care a menționat că tatăl ei a avut simptome, între care tuse și oboseală accentuată.
Cea mai mare greutate trăită de toți membrii familiei este că nu pot merge să-l vadă, date fiind procedurile în vigoare din spitale.
„E bine, este pe mâini bune. Ţinem legătura cu el zilnic şi, de asemenea, şi cu medicii. Nu avem cum să mergem să îl vedem date fiind procedurile în vigoare. A fost depistat de ceva vreme”, a completat ea.
Gabriel Cotabiță apărea în emisiunea lui Măruță, de la PRO TV, în urmă cu două luni, anunțându-și publicul că va cânta alături de o nouă trupă.
„Da, trupă nouă. Așa mi s-a repartizat. Am primit de la partid trupă. Știi ce se întâmplă? Lucrurile apar exact când nu te aștepți. Întâmplarea face că ne-am întâlnit împreună în această vară, la un hotel, unde aveam de cântat împreună.
Nu cântam împreună, cântam unii alături de ceilalți, aveam numere diferite. Cu domnul Florentin ne-am întâlnit și am zis ce ar fi să cântăm împreună. Așa a rămas.
Lumea o sa ne vadă și pe 1 noiembrie, o să facem și un eveniment online, pe pagina lui Gabi de Facebook și pe canalul lui de Youtube și a trupei noastre, Othello. O să fie concert pe bune. Acum mai vreau și un duet cu Andra. O lași pe nevasta să facă duet cu mine?”, i-a spus cântărețul prezentatorului TV Cătălin Măruță.