Nu de puține ori au putut s-o vadă fanii pe Corina Bud excentrică și nonconformistă. Numai că, după ce a devenit mămică, în urmă cu 11 ani, Corina părea că s-a cumințit. Recentele ei postări vin să contrazică ideea și au reușit să genereze și reacții negative la adresa vedetei.
În urmă cu 11 ani Corina Bud părea că s-ar fi cumințit, după ce a devenit mămică. A decis, tot atunci, să se retragă din lumina reflectoarelor și să se ocupe exclusiv de fiul ei. Robin, este acum un tânăr de 12 ani, frumos și care-i seamănă.
Părea că lucrurile-i merg pe un făgaș bun, dar a venit momentul despărțirii de cel pe care-l iubea, și tatăl lui Robin, iar asta a făcut-o să se retragă definitiv. Despărțirea de Nelu Bud a fost o lovitură dură pentru vedetă, dar cu toate astea cei doi au decis să mențină legătura de dragul fiului lor. Cât despre Robin, Corina Bud este mândră și recunoaște că-i seamănă, dar și căa re preocpură pentru vârsta lui și că face sport.
”Robin este mare baschetbalist, e înalt, chiar foarte înalt pentru vârsta lui, va avea multe meciuri”, a povestit artista în urmă cu trei ani.
Dar iată că, recent, Corina Bud a reușit să nu se dezmintă, când vine vorba de aparițiile ei excentrice. Pe contul ei de Instagram vedeta a postat o serie de fotografii, pictoriale, în care apare aproape dezbrăcată. Numai că reacțiile celor care-i urmăresc contul nu au fost chiar așa cum s-ar fi așteptat Corina. Unii dintre fani au eacționat critic, spunând:
”Ce s-a întâmplat cu tine ?!?!?! de ajungi sa te faci văzută mai mult, aproape dezbrăcată, decât pe scena în spatele microfonului. Nu cântai rău deloc… Ce e cu tine. ?!?!?!” i-a scris unul din fani.
„Nu am bani pentru haine și nici pentru microfon” i-a replicat aceasta, în limba spaniolă.
După atâta vreme dispărută din prim planul muzicii românești, vedeta a decis în pandemie că este momentul unei reveniri, la fel de spectaculoase, ca și pozele postate pe Instagram. Așa că a luat decizia de a scoate un nou single, intitulat ”Superstar”. Corina a făcut anunțul tot pe contul ei de Instagram, recent, declarând:
”De-a lungul carierei mele, am ales să cânt melodii pe care le iubesc, cu care publicul meu poate rezona, însă această piesă s-a născut dintr-o poveste personală, motiv pentru care am ales-o drept primul meu single după atâta timp”, a spus Corina.