Celebrul Gigi Becali este cunoscut atât pentru extravaganțele de mii de euro, dar și pentru gesturile de caritate. Dar când e să ai parte de ghinioane, nu se mai ține cont că ești Gigi Becali. Dacă e să se întâmple, se întâmplă, indiferent cine ai fi.
Așa cum vă relatam recent, Gigi Becali, fără frica de COVID-19, a fost surprins prin București fără mască și fără să țină cont de reguli. Latifundiarul a fost văzut intrând într-o farmacie din zona Dorobanți, fără mască. Ulterior, Gigi Becali, așa cum ne-a obișnuit, a împărțit parcagiilor din zonă sute de lei, într-un gest caritabil.
Numai că, cine știe, păcatele din trecut, i-au adus și ghinion exact în aceeași zi. La volanul bolidului său, un Bentley Bentayga de 250.000 de euro, Becali a plecat din zona respectivă spre casă. În afară de faptul că a încălcat și regulile de circulație, trecând pe roșu, se pare că, din neatenție și-a șifonat bolidul de lux.
Acum, milionarul din Pipera va fi nevoit să scoată câteva mii de euro din buzunar pentru a-și repara mașina. Nu este ceva grav, dar, conform celor de la cancan.ro, aripa spate stânga este zgâriată bine și farul este spart, iar asta se vede cu ochiul liber. (vezi galerie)
De data asta nu credem că Gigi Becali va apela iar la rangă, așa cum făcuse cu celebul său Maybach. Mai mult ca sigur că va apela la un service specializat și acreditat de producătorul bolidului de lux.
Deși un om căruia nu-i lipsește aproape nimic, cu o familie frumoasă, și recent devenit bunic, se pare că lui Gigi Becali nu îi mai place viața de acum. Recent, vărul latifundiarului, Giovanni Becali, declara că patronul FCSB se gândește serios să se retragă definitv din viața publică.
Ba mai mult, spun acesta, Gigi Becali este gata să lase tot și să se retragă la mânăstire. Este cunoscut că Becali este un om cu frica de Dumnezeu, dar o decizie atât de radicală surprinde.
”El are de gând să se retragă la mănăstire, de fapt asta însemnă viața lui: biserica, familia, FCSB-ul. Dar, mai încolo, spre bătrânețe, e una dintre plăcerile lui. Dar e devreme, încă mai are fete de măritat, e mai tânăr decât mine.
Asta cu retragerea e probabilă, el nu face altceva decât rugăciuni, biserică și slujbe. Dar oricum el e retras, iese mai puțin la televizor, nu mai are cheful ăla, dar FCSB-ul rămâne inima lui, rămâne una dintre plăcerile lui, în afară de familie și biserică. FCSB e o a treia plăcere”, a declarat Giovanni Becali.