03 dec. 2020 | 13:13

Caz ciudat la Pitești. Un elev de clasa a șasea care vindea usturoi pe stradă, ridicat de oamenii legii. Totul s-a întâmplat după o postare pe Facebook

Sănătate
Caz ciudat la Pitești. Un elev de clasa a șasea care vindea usturoi pe stradă, ridicat de oamenii legii. Totul s-a întâmplat după o postare pe Facebook
Copil din Pitești, ridicat de pe stradă de Protecția Copilului Sursă foto:spotmedia.ro

Un băiat în vârstă de 13 de ani, din Pitești, a recurs la micul negoț pentru a-și câștiga pâinea. Micuțul a fost observat de trecători cum vinde usturoi pentru a câștiga un ban, asta după ce își termină orele online de la școală. Luat prin surprindere, băiatul a avut parte de un moment nebănuit vreodată.

Cine a „denunțat” fapta copilului

Cazul lui Ionuț a ajuns în atenția publicului după ce un trecător a făcut o postare pe Facebook în care a prezentat situația grea cu care se confruntă puștiul în lupta pentru supraviețuire.

„El este Ionuţ, este pe clasa a 6-a şi face ore online, după ce termină orele vinde usturoi ca să îşi ia ceva de mâncare. Când l-am văzut stând în frig mi s-a rupt sufletul… şi i-am oferit o mână de ajutor, pentru că orice lucru mic valorează mult atunci când nu ai nimic.

Dacă vreţi să-l ajutaţi şi voi, cu orice, îl găsiţi în fata la Rodali (Zona la bere). Mulţumesc frumos”, este postarea făcută de un internaut, alături de o fotografie a copilului.

Postarea lui Andrei Grigore nu a fost neglijată de prietenii virtuali, astfel că mai multe persoane au apreciat gestul făcut de bărbat, au comentat și au distribuit mesajul. Astfel, cu câte un mic ajutor din partea fiecăruia, cazul lui Ionuț a ajuns acolo unde trebuie pentru a fi ajutat.

În urma postării trecătorului, informația a ajuns la Protecția Copilului care s-a mobilizat rapid și s-au dus în căutarea băiatului. Imediat după soluționarea temporară a cazului, DGSP s-a autosesizat și a transmis un comunicat prin care aduce la cunoștință ce s-a întâmplat cu copilul.

„Ca urmare a prezentării acestei situaţii, D.G.A.S.P.C. Argeş s-a autosesizat şi a fost demarată procedura de evaluare iniţială, în conformitate cu prevederile Legii 272/2004, cu modificările şi completările ulterioare privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. (…)

Minorul a fost identificat, preluat şi este în siguranţă în cadrul unui centru din cadrul D.G.A.S.P.C. Argeş. Urmează a fi evaluată situaţia minorului şi vor fi indentificate cele mai bune soluţii în vederea respectării interesului superior al copilului”, informează DASPC Argeş, potrivit news.ro.

Parteneri
Gabriel Cotabiță s-a stins din viață
Redactia.ro
Mihai Trăistariu, dezvăluiri șocante despre starea de sănătate a lui Gabriel Cotabiță: „În primăvară a venit salvarea și l-a luat”. Ce nu știa publicul
Click.ro
Șoșoacă a transmis live din cabina de vot și a făcut circ în secție: „Blestemați să fiți tot sistemul”
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Ingredientul vechi de 4.000 de ani. Azi îl cumperi cu aditivi și conservanți. Cum îl prepari acasă
EVZ.ro
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Spynews
Schimbare în Codul Rutier. Românii care au permis de conducere scapă de amendă
Capital.ro
Divorțul a transformat-o în femeie fatală! A slăbit enorm! 10 imagini în care NU o mai recunoști pe Maria Popovici. Rochii mulate, bustiere, colanți, machiaj de divă
Avantaje
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României? CUTREMUR la nivel național
Mediaflux
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro