14 nov. 2018 | 07:06

Ecaterina Andronescu, un dezastru la Educație? Ce-a făcut până acum

Știri generale
Ecaterina Andronescu, un dezastru la Educație? Ce-a făcut până acum
FOTO Wikimedia Commons

Liviu Dragnea o recuperează pe Ecaterina Andronescu și o propune Ministru al Educației. Andronescu, actualul senator PSD, a mai ocupat scaunul de conducere al Ministerului și a rămas cunoscută pentru desfințarea școlilor profesionale, dar și pentru recentele contre cu Liviu Dragnea, liderul PSD.

Andronescu a cerut în august, într-o scrisoare deschisă, retragerea lui Liviu Dragnea din fruntea PSD. Între timp, după ce propunere a fost anunțată, Iohannis a zis că nu-i cea mai bună idee.

Senatoarea PSD a mai avut trei mandate de Ministru al Educaţiei în perioadele: 28 decembrie 2000 – 19 iunie 2003, 22 decembrie 2008 – 1 octombrie 2009 şi 2 iulie 2012 – 21 decembrie 2012. Acesta ar fi al patrulea mandat.

Primul mandat de ministru al Educației al Ecaterinei Andronescu (2000-2003)

În anul 2001, Andronescu a sprijinit extinderea fenomenului fabricilor de diplome din universitățile private. A anulat obligativitatea autorizării lor pentru învățământ la distanță și fără frecvență, în condițiile existenței autorizațiilor acelorași specializări pentru forma de zi.

La finalul acestui mandat, Ecaterina Andronescu dă școlii românești lovitura decisivă, ale cărei efecte continuă să se facă simțite din plin până astăzi: a făcut să dispară din anul 2004 cele două examene care reglementau trecerea de la gimnaziu la liceu. Ambele examene, cel de Capacitate și cel de admitere în licee, au fost înlocuite cu actuala Evaluare Națională.

Astfel, a deschis porțile liceelor pentru absolvenții gimnaziilor fără nicio limită inferioară de medie, inclusiv cu note de 1,5 sau 2 și închizându-le drumul spre școala profesională.

Printre alte măsuri luate în aceasta perioadă se numără și obligativitatea examenului de admitere în facultăți și schimbarea metodologiei de corectare la examenul de bacalaureat.

Al doilea mandat de ministru al Educației pentru Ecaterina Andronescu (2008-2009)

Ecaterina Andronescu desființează rețeaua școlilor profesionale (numite până atunci „de Arte și Meserii”), măsură care, conform datelor oficiale, a condus la abandonarea studiilor de către cel puțin 10% din absolvenții clasei a VIII-a, precum și la direcționarea către licee a unor absolvenți care nu întrunesc condițiile cerute de această treaptă de instruire.

A continuat politica populistă de captare a simpatiei publice prin coborârea ștachetei exigențelor la toate nivelurile, în 2011 a inițiat un proiect de lege destinat, după propriile estimări, să permită înscrierea în universități a 100 000 de absolvenți de liceu care, datorită desființării pragului de intrare în licee prin amintita “reformă” din 2004, nu promovaseră examenul de bacalaureat. Tot atunci s-a trecut de la cele șapte probe ale examenului de bacalaureat la doar trei probe.

Al treilea mandat de ministru al Educației (2012)

Pentru a scăpa de acuzația de incompatibilitate formulată de Agenția Națională de Integritate, Ecaterina Andronescu promovează ordonanța de urgență a guvernului Ponta, prin care este eliminat art. 215 din Legea Educației Naționale, care prevede incompatibilitatea funcțiilor de rector și parlamentar, sau rector și lider de partid.

În același mandat, Andronescu și-a compromis grav onoarea de profesor și om de știință, implicându-se masiv în apărarea șefului său direct Victor Ponta, căruia în calitate de ministru ar fi trebuit să-i retragă titlul de doctor obținut pe baza unei teze despre care Marius Andruh, Președintele Consiliului General al CNATDCU, declara atunci că a fost analizată pagină cu pagină, constatându-se că 85 dintre cele 307 de pagini sunt copieri fără indicarea sursei, foarte ușor de detectat.

În peioada 2004 -2012 ajunge Președinte al Consiliului Național al Rectorilor. Ajunsă în această funcție de control al sistemului universităților românești, a promovat activ politizarea acestuia, scăderea standardelor de calitate și înmulțirea instituțiilor care scot pe bandă rulantă studenți slab pregătiți, sortiți să îngroașe rândurile beneficiarilor de ajutoare de șomaj.

În noiembrie 2014 ajunge în centrul scandalului Microsoft. La cererea procurorilor DNA, Senatul a aprobat cererea de începere a urmăririi penale în dosarul în care, alături de alți opt miniștri ai guvernelor Năstase și Boc, doamna Andronescu este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influență și spălare de bani, prin achiziționarea de la firmele Compaq și Siveco de servicii și produse la prețuri peste valoarea pieței (licențe cu 30-40% mai scumpe, calculatoare și produse software la prețuri cu până la 50% mai mari).

Parteneri
Iubita lui Silviu Prigoană, dezvăluiri incendiare după moartea milionarului. Ce decizie au luat copiii afaceristului
Redactia.ro
Unde se află comuna din România unde se spune că au fost ascunse tone de aur. Tunelurile duceau la cea mai mare comoară
Click.ro
Un avion militar rus a fost detectat în apropierea spaţiului aerian britanic. „Ursul” e cel mai mare bombardier strategic al lui Putin
Digi24
Imagini NEMAIVĂZUTE cu Monica Tatoiu! Cum arăta pe vremea când se iubea cu Florin Călinescu
Vocea.biz
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Marile mistere ale lui Vlad Țepeș. Secrete recent ieșite la iveală
EVZ.ro
Probleme în familia Ancăi Serea! Unul dinte băieții ei a ajuns la spital: ”Dureri mari în piept” | FOTO
Spynews
Maşinile interzise de la circulație. Decizia a intrat deja în vigoare pe 4 noiembrie. NU poți intra în oraș
Capital.ro
Imagini din casa lui Silviu Prigoană. E o fortăreață! Camerele copiilor arată ca în filmele SF. Tot confortul și mai mult de atât
Avantaje
Adriana BAHMUȚEANU, SCANDAL CU POLIȚIA în cimitir. ”Ai țipat și ai fost agresiv. Am să te reclam"
Mediaflux
Războiul continuă! Anamaria Prodan l-a dat în judecată pe Dinte, martorul lui Laurentiu Reghecampf
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Ce făceau jucătorii din Kosovo în timp ce tricolorii îi așteptau pe teren. Imaginile de la vestiar au devenit virale în online
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro