Dacă acum este una dintre cele mai îndrăgite cântăreţe din România, lucrurile nu au stat aşa întotdeauna. Irina Rimes a povestit prin ce momente dificile a trecut de-a lungul timpului.
Pandemia de coronavirus a anulat toate evenimentele, motiv pentru care artiştii din România nu o duc extraordinar. Deşi au trecut opt luni de când nu mai produce bani, Irina Rimes povesteşte că partea financiară nu a îngrijorat-o niciodată. Cântăreaţa a vorbit despre momentele cu adevărat dificile prin care a trecut de-a lungul timpului.
”Niciodată nu m-au speriat problemele financiare. Înainte de piesa Visele, făceam 250 de lei pe weekend şi tot trăiam fericiţi. Anul trecut, aveam tot felul de drumuri, un turneu, pregăteam concurenţii de live-uri la Vocea României. Acum, stau acasă. Am ieşit doar pentru sesiuni, filmări sau photo shootinguri.
Mi-aduc aminte când locuiam în Crângași. Stăteam într-o locuință foarte mică, nu știu, de 2 pe 3, ceva de genul ăsta, și mi-adusesem de acasă un covor, perdele de la mama, aveam un calculator din ăla vechi, dar vechi, care atunci când pornește se aude ca o mașină. Aveam un pat de spirală și simțeam spiralele atunci când mă băgam în el, dar aveam cearșafuri acasă de la mama.
Cred că vreo trei luni am stat închisă în camera aia și mâncam hrișcă fiartă cu apă ca să nu mă îngraș. Eram la dietă. Mâncam hrișcă, două felii de parizer prăjite fără ulei și un iaurt și seara dacă aveam chef de ceva dulce piure de fructe și ce crezi, am fost fericită așa! În cămăruța aia, cu luminițe de Crăciun cu covorul de la mama, o oglindă improvizată, aveam locul meu unde mă făceam frumoasă. Dar era locul meu și mă simțeam fericită pentru că aveam lucrurile mele în camera aia”, a declarat Irina Rimes, conform OKmagazine.
Un alt moment greu din viaţa cântăreţei a fost, fără îndoială, divorţul de fostul său soţ. Cei doi s-au despărţit, în 2017, când Irina Rimes ar fi aflat că bărbatul o înşela cu o femeie pe care a şi lăsat-o însărcinată.
“Am fost şi în depresie. Am fost şi am tăcut. Nu am cântat deloc. Am scris piese şi le vindeam cu 300 de euro interpreţilor şi celor buni şi celor penibili din Republica Moldova doar ca să facem un ban, să putem cumpăra un glet ca să facem o reparaţie într-un apartament. Trăiam într-un loc unde nu se putea locui efectiv. Am făcut, am trecut prin toate astea. Am fost şi acolo jos, dar şi aici sus. Numai că eu nu mă plâng de toate astea şi mie mi se par lucruri normale. Sunt lucruri prin care ar trebui să treacă un om ca să preţuiască ce e acolo sus. Până nu guşti ce e acolo jos, nu preţuieşti ce e acolo sus”, a spus artista.