12 nov. 2020 | 10:05

Avertismentul infecționiștilor pentru români: „Complexul de vitamine nu vindecă”. Cum ne poate afecta, de fapt

News
Avertismentul infecționiștilor pentru români:
Complex de vitamine pe vremea pandemiei

Tratamentul pentru coronavirus publicat pe rețelele sociale a devenit un obicei comun și un reper de bază pentru mulți internauți. Ei bine, specialiștii trag un semnal de alarmă cu privire la modul în care aleg să se trateze pacienții cu COVID-19 până ajung la spital.

Tratamentele care pot face mai mult rău decât bine

Medicii avertizează pacienții cu forme ușoare de COVID-19 să nu se inspire după tratamentele publicate pe rețelele sociale, întrucât acestea nu sunt general valabile, putând chiar să agraveze starea pacientului, acesta ajungțnd la spital într-un stadiu avansat al bolii.

Cel mai bun sfat pe care specialiștii îl recomandă este vizita la medicul de familie, atunci când observă ceva modificat la starea lor de sănătate.

Avertismentul medicului infecționist, Carmen Dorobăț

Avertismentul medicului infecționist, Carmen Dorobăț

Potrivit managerului Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, cea mai mare problemă a pacienților o reprezintă prezentarea tardivă la medic.

„Din nefericire, pacienţii ajung târziu în spital. Se întâmplă asta din cauza faptului că nu semnalează la timp medicului de familie că ceva s-a modificat în starea lor de sănătate.

Am vrea o implicare mai activă a medicului de familie în ceea ce priveşte sfatul pacientului. Acesta din urmă să se adreseze medicului de familie imediat ce simte că are ceva modificări în starea lui de sănătate”, a dezvăluit Carmen Dorobăț.

Efectele complexului de vitamine sau al antibioticelor luate după ureche

Managerul de la Spitalul din Iași avertizează că celebrul complex de vitamine, puternic promovat de toată lumea, nu ajută la vindecarea infecției cu COVID-19. Acesta ajută la îmbunătățirea imunității, fiind un supliment alimentar.

Mai mult, ceea ce ajută cu adevărat la întărirea imunității este alimentația sănătoasă asupra căreia trebuie să avem mare grijă.

„Complexul de vitamine nu vindecă. El doar ajută la creşterea imunităţii, aşa cum ajuta de altfel şi până acum. E doar un supliment alimentar. Pentru prevenţie. Pentru imunitate trebuie în primul rând alimentaţie corectă şi sănătoasă şi odihnă.”

Avertismentul medicului cu privire la tratarea infecției după internet a fost făcut în urma zecilor de postări promovate către populație. Pentru că este o variant rapidă și comodă, multă lume ar putea apela la aceste recomandări, neștiind efectele care se pot produce.

“Văd pe reţelele de socializare circulând tot felul de propuneri de tratament, cu sau fără indicaţie medicală. Eu aş sugera tuturor celor care au un test pozitiv şi chiar celor care sunt asimptomatici să aibă sfatul medicului în ceea ce priveşte administrarea unui tratament.

În acelaşi timp, aş ruga toţi pacienţii izolaţi acasă, atunci când recurg la o anumită schemă de tratament să consulte mai întâi medicul de familie care ne poate apela oricând pe noi”, a concluzionat medicul Carmen Dorobăţ, potrivit adevarul.ro.

Digisport.ro
N-a pronunțat ”România”! Cum ne-a numit prim-ministrul din Kosovo, după scandalul de la București
Stirile PROTV
NATO și-a mobilizat avioanele de luptă după un atac masiv lansat de Rusia. Ploaie de rachete la granița Alianței
PlaySport
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Ego.ro
Anamaria Prodan, de nerecunoscut. Brunetă și machiată strident, la nunta cu fostul soț FOTO
ProActual
Imagini NEMAIVĂZUTE cu Monica Tatoiu! Cum arăta pe vremea când se iubea cu Florin Călinescu
EVZ.ro
Singura fotografie cu Sfinxul din Bucegi în 1896. Avea mustață și plete. Transformări uimitoare
Spynews.ro
Războiul continuă! Anamaria Prodan l-a dat în judecată pe Dinte, martorul lui Laurentiu Reghecampf
PRO TV
”Cu Anca Dinicu mă sărut, cu Anisia Gafton mă însor, iar pe Alex Bogdan...” Declarațiile din culise ale unui coleg de scenă
Adevarul
Momente de groază pentru pasagerii unui avion care a căzut în gol peste două mii de metri: „Am crezut că vom muri, oamenii de lângă noi au intrat direct în tavan”
BZI.ro
Adriana Bahmuțeanu, mesaj înduioșător pentru fiii cei mari ai lui Silviu Prigoană: ”Să le trimită dramul de înțelepciune!”
Viva.ro
Vestea că Silviu Prigoană nu era, de fapt, căsătorit cu Mihaela i-a luat pe toți prin surprindere, dar asta nu e tot! S-au aflat detalii neașteptate acum: "Față de restul lumii...”