Românii strâng din nou cureaua în ceea ce privește viața socială. Ieri seara au intrat în vigoare noile restricții din cadrul caractinei parțiale din România. Cum au încercat românii să scape de amenzi în prima noapte? Scuzele lor pentru încălcarea restricțiilor impuse de lege i-au amuzat până și pe unii din oamenii legii.
Pandemia a schimbat viețile multora în diverse feluri. Unii și-au schimbat total imaginea, alții și-au mărit familia sau au decis să meargă pe drumuri separate de partener, iar în categoria mult mai relaxată se află oamenii care au profitat la maximum de timpul liber petrecut acasă. Viața socială a avut mult de suferit, dar cu toate astea românii au dat dovadă de inventivitate și s-au descurcat ei să o fenteze și pe asta. Lucrul acesta se aplică și atunci când a venit vorba chiar de prima zi din carantina parțială. Cu toții ne-am săturat de situația în care ne aflăm, iar dacă în primele luni ale pandemiei eram atenți la fiecare detaliu…acum neglijența, teribilismul și ipotezele deloc strălucite și-au făcut apariția. Incertitudinile cu privire la COVID-19 au existat încă de la început, iar o plajă destul de mare de oameni încă mai crede și în acest punct faptul că e o invenție.
În cele două categorii menționate stau și câțiva dintre românii noștri care au reușit să stârrnească hohote de râs polițiștilor care i-au taxat scump că nu s-au conformat noilor restricții. În urma modificărilor, zeci de polițiști și jandarmi au verificat noaptea trecută modul în care cetățenii respectă cele indicate de autorități, mai cu seamă interdicția de a circula fără motiv întemeiat între orele 23:00 și 05:00. Mare parte din cei aflați pe carosabil în timpul orar interzis au avut declarații sau adeverințe pe propria răspundere, dar desigur că au existat și excepții. Câțiva curajoși întorși de la petreceri au fabulat de-a dreptul în fața organelor de poliție.
„Am fost la un şpriţ, m-am trezit că e ceasul atât şi am zis băi, plec acasă, că e pericol. Asta e, daţi-mi amendă!”, le-a spus unul dintre ei poliţiştilor, citat de libertatea.ro.
La Craiova, clientul unui taxi prins fără declarație a încercat să explice de ce nu s-a conformat și a circulat cu documentul necesar la el. „O secundă am uitat şi mi-a căzut, o aveam la mine. Asta este, ce să fac?”, a explicat acesta, citat de digi24.ro
Poliţist: Declaraţie pe propria răspundere aveţi?
Şofer: Nu şefu, mă duceam să las cheia, acum.
Şofer: Nu m-a informat nimeni personal. La tv s-a spus aşa: după ora 23, din ziua de azi, din lunea de azi, în cât suntem azi 9.11 am plecat de la ora 2.00 de acasă.
Şofer: Daţi amendă, asta e legea, respectăm legea.
Poliţist: De ce nu aveţi declaraţie pe propria răspundere? Şofer: Am întârziat (Sursa: adevărul.ro)