Se întâmplă și în SUA, nu numai în România. Un politician care a decedat în urmă cu o lună a intrat în Camera Reprezentanților. Republicanul din Dakota de Nord care a murit de coronavirus luna trecută a câştigat un loc în legislatura de stat, potrivit rezultatelor neoficiale postate de secretarul de stat. La noi s-a întâmplat la fel, la alegerile locale 2020 care au avut loc în acest an. Primarul din Deveselu a fost reales deși acesta decedase.
Un politician din SUA a fost ales în Camera Reprezentanților, deși acesta a murit luna trecută, infectat fiind cu coronavirus.
Și în România a avut loc un caz asemănător, în urmă cu mai puțin de două luni, la alegerile locale 2020, când un primar a fost reales de către comunitate chiar dacă acesta era decedat.
David Andahl este unul dintre cei doi republicani aleşi pentru a reprezenta districtul 8 al statului în Camera Reprezentanţilor din Dakota de Nord și a câștigat mai mult de triplul voturilor celui mai apropiat candidat democratic.
Dave Nehring este câştigatorul celuilalt loc. De asemenea, Associated Press a raportat în octombrie că David Andahl a murit din cauza complicaţiilor apărute în urma infectării cu coronavirus. Bărbatul avea doar 55 de ani.
”Avea o mulţime de sentimente pentru districtul său … şi dorea să îmbunătăţească lucrurile, iar inima lui era pentru agricultură. Voia lucruri mai bune pentru fermieri şi industria cărbunelui”, a declarat mama sa, Pat Andahl, pentru The Bismarck Tribune.
Cazul similar din România s-a întâmplat la Deveselu, unde Ion Aliman, în vîrstă de 57 de ani, PSD, a fost reales pentru un nou mandat, în contextul în care el era mort.
Victoria postumă a lui Ion Aliman nu ar fi întâmplătoare și ar avea legătură cu strategia PSD care i-a îndemnat pe alegători să-l voteze pe candidatul plecat dintre cei vii, cu scopul de a se organiza noi alegeri în localitate.
Ion Aliman a avut și doi contracandidați, de la PMP și ALDE, care n-au avut nicio șansă în fața sa. Până să moară, Ion Aliman a fost în cărți pentru PNL, ținându-i pe liberali în șah până în ultima clipă, moment în care a trecut la PSD. Astfel, dâDin 1.600 de alegători care şi-au exprimat votul în localitate, 1.020 l-au votat pe Ion Aliman. PSD a câștigat și Consiliul Local, astfel că viceprimarul PSD va îndeplini, atribuţiile de primar până la organizarea alegerilor parţiale.