George Burcea este în lumina reflectoarelor constant de la începutul acestui an. Divorțul de Andreea Bălan și întâmplările controversate de după l-au adus ”gol”, în mijlocul publicului. Apele s-au liniștit după ce s-a mutat de acasă, dar s-au învolburat din nou odată cu apariția în emisiunea ”Ferma”, de la PRO TV, unde a atins subiectele sensibile ce-l privesc. Toate au fost date uitării când în privirea sa a apărut Viviana Sposub. Deși am crede că relația celor doi a acaparat scena, în prim-plan apare acum sărutul pe frunte din partea actorului pentru Monica Odagiu în cadrul unui proiect de televiziune.
Actorii George Burcea și Monica Odagiu au semnat un contract cu PRO TV pentru a apărea în serialul ”Lecții de viață”. Aceștia au interpretat rolurile unor îndrăgostiți în episodul de joi, 29 octombrie. El a fost Damian, iar ea Marga. Talentul lor a surprins, precum sărutul dintre ei care a apărut la un moment dat pe micile ecrane.
Deși se zvonește de multă vreme că Monica Odagiu ar fi avut o relație cu solistul trupei Holograf, niciunul nu a comentat supozițiile. Recent, actrița a vorbit pentru prima dată despre ceea ce s-a scris:
„Cam nimic. La mine nici măcar vârsta. M-au făcut mai tânără. N-am ripostat… Am vrut să stăm departe de chestia asta. Mulţi oameni au spus: Băi, de ce nu ieşiţi să spuneţi că nu e adevărat? De ce nu comunicaţi? Am zis că nu e o idee bună. Şi pe mine m-au făcut mai bătrână cu un an. Cică am 25, am 24 încă. Fiecare îşi face meseria cum poate. Noi cumva încercăm să nu intrăm în discuţii. Am zis că nu e o idee bună şi că nu e necesar şi vrem să stăm departe de ele”, a spus Monica Odagiu la ”Acces Direct” (Antena 1).
Cei doi se cunosc de aproape șase primăveri. În luna martie a acestui an, s-a scris că artiștii ar fi stat împreună o vreme, într-un apartament din nordul Capitalei. La acea vreme, Click! a obținut confirmarea că Bittman și mama copiilor săi, Liliana Ștefan, formează în continuare un cuplu, în pofida acuzațiile de infidelitate. „Este o prostie ce s-a spus. Dan este cu Liliana, la casa lor, şi sunt fericiţi alături de copiii lor”, spunea bateristul Aedi Petroșel, coleg de trupă cu Dan Bittman.